O bandă de romi din România s-a ales cu ajutoare sociale din Marea Britanie de 800.000 de lire sterline (aproape un milion de euro), din banii contribuabilului britanic, şi s-a întors acasă unde au cheltuit banii.
Cu documente de rezidenţă şi referinţe de la locuri de muncă false, romii au cerut şi primit beneficii uriaşe. Ani de zile au solicitat eliminarea impozitelor, ajutoare de şomaj, pentru creşterea copiilor sau pentru locuinţă, scrie Capital.ro.
Imaginile cu casele romilor au fost publicate de către Daily Mail și au creat indignarea britanicilor, care au putut vedea maşini luxoase în fața vilelor impunătoare.
Unele vile, deşi văruite în culori ţipătoare şi oarecum făcând notă discordantă într-o zonă a lumii unde agricultorii folosesc în continuare căruţe trase de cai, au fost comparate cu cele din Beverly Hills.
Romii nu s-au oprit aici. Ei au folosit certificate de naştere false, pentru copii care fie nu există, fie sunt victime ale traficului cu fiinţe umane. În urma unei operaţiuni de colaborare între autorităţile britanice şi cele din România, opt dintre răufăcători printre care şi Teluş Dumitru, liderul de 36 de ani al grupului, au fost arestaţi. Teluş a fost prins pe aeroportul din Essex.