Shadow

Trei parlamentari finlandezi încearcă să interzică cerşetoria, motivând că cerşetorii romi din România şi Bulgaria sunt tot mai mulţi şi mai agresiv

Trei parlamentari finlandezi au pregătit un proiect de lege privind interzicerea cerşetoriei în locuri publice, argumentând că cerşetoria unor romi din Bulgaria şi România s-a amplificat şi este tot mai agresivă, relatează postul finlandez de televiziune YLE, în pagina electronică de luni.

Dacă proiectul va fi aprobat, legile care reglementează păstrarea ordinii publice urmează să fie revizuite în vederea includerii unor amenzi aplicate cereşetorilor.

Cei trei parlamentari, toţi din cadrul Partidul Finlandezilor, Tom Packalén, Jussi Halla-aho şi Olli Immonen, argumentează că vor introducerea acestei interdicţii deoarece cerşetoria practicată de romi din Bulgaria şi România s-a intensificat şi devine tot mai agresivă.

Potrivit proiectului, cerşetoria a devenit o activitate organizată care explotează persoane şi care îmbracă aspectele traficului cu fiinţe umane. Cei trei membri ai Parlamentului finlandez afirmă totodată că cerşitul implică utilizarea unor resurse ale poliţiei în activităţi de combatere a unor infracţiuni asociate, ca de exemplu furturi, agresiuni şi infracţiuni de natură sexuală.

Proiectul subliniază totodată că cerşetoria are un impact negativ asupra siguranţei publice şi că permiterea ei nu conduce la reducerea sărăciei sau discriminării la care sunt supuşi romii în ţările lor de origine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *