Armenii lui Varujan Pambuccian au luat o “bătaie” serioasă de la romii colegului său din Parlament Nicolae Păun, la concursul de făcut şi mâncat grătare, competiţie organizată în premieră în România de Uniunea Armenilor.
Astfel, sub privirile primarului Piedone, care a fost şi arbitrul concursului, în Parcul Tineretului din Capitală armenii i-au provocat pe romi la făcut grătare, fiecare etnie folosind propria reţetă tradiţională pentru prepararea delicioasei mâncări.
Masterchef a fost liderul romilor din România, Nicolae Păun, care le-a dat o lecţie de bucătărie roma, celor prezenţi, care, după cum ne-au spus organizatorii, şi-au lins degetele după ce au mâncat din hălcile de carne preparate de acesta.
Nici colegul său din Parlament, deputatul minorităţii armene Varujan Pambuccian nu s-a lăsat mai prejos, el uimind asistenţa cu un preparat specific etniei sale, mâncare care însă a luat doar locul doi.
”Nu sunt eu mare bucătar, dar la grătare mă cam pricep. Pun un condiment special pe carne, care îi dă un gust aparte şi care face ca grătarul să nu fie niciodată sec, ci suculent. Vom organiza şi noi romii un astfel de concurs la care vom invita toate minorităţile naţionale plus reprezentanţi ai majoritarilor!”, ne-a spus Păun.