Pe 24 iunie, Consiuliul European reunit la Bruxelles adoptă Strategia Cadru pentru Integrarea Romilor, menită să ghideze statele membre UE în formularea şi implementarea unor strategii naţionale de incluziune, părţi integrante ale obiectivelor Europa 2020. Rezoluţia a fost iniţiată de Livia Jaróka, prima femeie romă membră a Parlamentul European, şi votată mai întâi în Parlamentul European, apoi adoptată de Comisia Europeană în aprilie 2011. Guvernul României lucrează în prezent pe strategia naţională pentru 2011-2020.
Pare un deja-vu. România a formulat încă acum zece ani o strategie naţională pentru incluziunea romilor, în zelul pregătirii pentru accederea în UE. A creat şi câteva instituţii menite să o pună în aplicare (Agenţia Naţională pentru Romi cu birourile sale regionale, funcţiile de mediator sanitar şi mediator şcolar pentru comunităţile de romi, mecanismele de acţiune afirmativă din universităţi etc.). Dar sistemul a rămas subfinanţat şi fragmentat, conducând la o situaţie de„incluziune adversă”, în care romii ajung să beneficieze doar de prestaţii infime şi măsuri de protecţie socială superficiale, care nu le conferă şanse reale, dar „justifică” etichetele de „abuz şi dependenţă de prestaşii sociale”. Şi aceste etichete circulă gratuit, cu un bonus de criminalizare a cerşitului şi creere de tensiuni identitare complexe pentru „românii adevăraţi” şi respectabili stabiliţi în străinătate.
România expulzează romii prin indiferenţă faţă de condiţia lor de dezavantajare istorică, plecând capul docil faţă de recomandările internaţionale, dar stând cu mâinile-n buzunar când vine vorba de implementare. În raportul lansat ieri, Amnesty International comdamnă nepăsarea autorităţilor române faţă de condiţiile inacceptabile de locuire în care îşi duc viaţa multe familii de romi. Baia Mare, Bucureşti, Miercurea Ciuc, Tulcea şi Cluj sunt câteva municipalităţi explicit menţionate.