Condiţia de bază pentru ca orice om să poată trăi, este să aibă bani. Ca să îi câştige, în mod firesc, trebuie să muncească. În ultimii ani, însă, ocuparea unui loc de muncă a devenit o povară tot mai apăsătoare pentru marea majoritate a românilor.
Dacă eşti absolvent, nu prezinţi interes pentru că nu ai experienţă, dacă ai peste 35/40 ani, deja eşti… trecut şi nu mai corespunzi doleanţelor angajatorilor.
Şi uite aşa, dacă nu ai un noroc „chior” sau ceva relaţii sus-puse, eşti o cauză pierdută.
În plus, dacă reuşeşti să te “agăţi” de un job, nici aşa nu ai certitudinea că ai siguranţa unor venituri, fie ele chiar şi mici, dar măcar lunare.
Mulţi dintre angajatori, ori te ţin Pe ei, îi mai vede cineva să prestezi muncă fără forme legale, iar tu habar nu ai, ori nu îţi plătesc datoriile la bugetul de stat… şi te trezeşti într-o bună zi că nu eşti asigurat nici la pensii, nici la şomaj, nici la sănătate…
Iar toate lucrurile acestea se întâmplă în condiţiile în care, preţurile cresc nesimţit de mult, băncile te somează să îţi plăteşti ratele la credite, altfel de execută, iar datoriile curente bat la uşa ta lunar…
Nici vorbă de medicamente, care azi sunt, mâine dispar, de alimente care în ciuda abundenţei lor pe piaţă, sunt şi de proastă calitate şi foarte scumpe etc.
Şi uite aşa, mulţi dintre români se învârt într-un cerc vicios al neputinţei, al sărăciei, al imposibilului!
Potrivit unor statistici, România se afla pe primul loc în Europa, în ceea ce priveşte ponderea angajaţilor care trăiesc la limita sărăciei.