Fericitul proprietar al acestui creier activ sută la sută devine brusc briliant, superdeştept, poliglot, genial, perfect adaptabil şi strălucitor în orice situaţie. Nimic nu i se poate refuza, nimic nu-i este imposibil. Ideea e de-a dreptul tentantă! Cine ar rezista unei asemenea oferte? Între visele vieții noastre cele mai comune, între coşmarurile cele mai aprige, care ne fac să trăim ca şi cum am fi transpirați, obosiți, lipsiți de vitalitate şi de lumină, e visul teribil că nu suntem iubiți. Acest coşmar ne umblă prin minte permanent, ca o stafie nemuritoare, pe care o hrănim cu mintea noastră, deşi o detestăm. Imaginea ei ne înspăimântă încă din copilărie, când mama sau tata nu ne dăruiesc mângâierea, atenția, lucrurile sau comunicarea de care avem nevoie. Când nu ni se împlinesc aşteptările, dorințele sau nevoile, visul neiubirii rulează în mintea noastră şi ne poluează fără milă sufletele. Neîncrederea în iubire ne distorsionează capacitatea de a gândi, ne tulbură rațiunea şi logica, ne afectează profund capacitatea proprie de a mai ales. Dacă ai trecut de 50 de ani şi prietena, amanta este tânără, ce faci în situaţia asta ? Îţi laşi nevasta şi fugi cu amanta să te distrezi sau eşti sătul de tine fiindcă te-ai născut obosit? Poate că e ultima răbufnire, dar ţie nu-ţi pasă şi eşti aruncat vijelios în prăpastia propriului coşmar, în care singuri repetăm acelaşi conținut dramatic al programului. Mintea noastră priveşte lumea din propria sa subiectivitate şi proiectează asupra ei… calități obiective; dar, cum ar putea mintea, subiectivă prin natura sa, să perceapă. Marile iubirii se regăsesc, desigur, şi-n reciprocitatea trăirii, şi-n clipa minunată. Aceasta face ca noi să ne simțim bolnavi şi să atragem situații de viață bolnăvicioase până când ne vom recăpăta încrederea absolută în iubire. Aceasta aduce o vindecare fantastică a sufletului şi a minții până la moarte.
