Există un cerc vicios, trecând prin sărăcie, clişee şi accesul limitat la educaţie. Pentru a scoate cea mai mare minoritate europeană din marginalizare, cercul vicios trebuie spart undeva.
Romii veniţi din Fântânele în Duisburg sau Berlin-Neukölln au aflat, aici ajunşi, că-n târg, socoteala e puţin altfel decât acasă. Primesc, e drept, câte 150 de euro pentru fiecare copil – dar pentru banii ăştia, copilul trebuie să înveţe carte. Păi dacă trebuie, trebuie.
Aşadar: copiii romilor imigraţi în Germania ar merge la şcoală. Dar şcoala nu are suficiente locuri anul acesta. Poate anul viitor. În atari condiţii, la vârsta la care se modelează, aceşti copii rămân acasă, într-un mediu care nu îi ajută prea mult să se integreze.
În vremea aceasta, la nivel declarativ, “integrarea romilor este în interesul tuturor statelor membre ale UE”, după cum a susţinut, în repetate rânduri în ultima vreme, vicepreşedinta Comisiei Europene şi comisar comunitar pentru Justiţie, Viviane Reding. Ultima oară a făcut-o într-un mesaj video adresat participanţilor la o conferinţă pe tema situaţiei educaţiei romilor în (şi din) Europa de Sud-Est, organizată săptămâna aceasta, la Bonn, de Südosteuropa-Gesellschaft în cooperare cu Deutsche Welle. Accesul la educaţie este cheia către integrarea tinerilor romi şi o investiţie în viitor, a conchis Reding.
Sărăcia şi iluziile
În realitate, lacunele educaţionale nu au de a face prea mult cu apartenenţa etnică, fiind, mai degrabă, o consecinţă a sărăciei, a atras atenţia Barbara Lochbihler, membră din partea ecologiştilor germani a Parlamentului European şi preşedinta Comisiei pentru Drepturile Omului. E drept, a completat Lochbihler, 90% dintre romii Europei trăiesc sub pragul sărăciei.