Shadow

Cine sunt cei mai bogaţi ţigani din Cluj?

Soții Muncaciu Sava Dafinel (fost Lăcătuş) şi Emanuela sunt cei mai bogaţi ţigani din Cluj şi ocupă poziţia 46 pe ţară după bogăţie, potrivit unui top relizat de verticalnews.ro. Ei au o avere de 900.000 de euro.

Dafinel Sava este cunoscut pentru activităţile de cămătărie, dar aceasta nu e singura problemă pe care o are cu legea. Pe rolul instanţelor clujene figurează şi cu dosare pentru distrugere şi înşelăciune.

Romii şi-au etalat bogăţia în 2008, când i-au botezat pe cei trei copii ai lor, Elvis, Iovanca si Isabela, în tradiţia ţigănească.

Cei mai renumiţi bucătari din oraş s-au dat atunci peste cap să gătească mâncăruri alese pentru familia lui Dafinel. Purceluşii de lapte, torturile gigant, fântanile de ciocolată şi cele mai fine băuturi au stat la loc de cinste atât în casa sarbătoriţilor, cât şi la restaurantul de fiţe unde s-a ţinut petrecerea.

Si ca să vadă tot oraşul cine este Dafinel, alaiul, în frunte cu trei limuzine de lux, a blocat circulaţia în centrul oraşului.

TOP TREI PE ŢARĂ

Cel mai bogat țigan din România, cu o avere estimată la 13 milioane de euro este Ionelaș Cârpaci din Timișoara. Clanurile din Timișoara sunt cele mai avute din toată țara și, spre deosebire de alte familii care se ocupă de comerțul cu fier vechi sau de cerșetorie în străinătate, clanurile din vestul României și-au făcut banii din afaceri imobiliare ilegale, potrivit verticalnews.ro.

Pe locul secund se situează Lucia Seifert (56 de ani) şi soțul ei, Petru Jurj, care dețin o avere estimată la 11 milioane de euro, bani proveniţi tot din afaceri imobiliare ilegale desfășurate în Timișoara. Cuplul este stăpân peste multe clădiri istorice, cu o arhitectură frumoasă, din centrul orașului. De asemenea, ei dețin un palat țigănesc pe care și l-au construit sub forma unui hotel. Această clădire este cea mai valoroasă, fiind estimată la peste 3 milioane de euro. Țiganii au și un apartament enorm în centrul Timișoarei, deasupra magazinului Materna, aflat lângă Opera din Timișoara, și un alt palat în construcție în zona Modern.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *