SUA cer politistilor romani sa fie mai “blanzi” cu TIGANII

SUA au devenit de ani buni un vârf de lance pentru impunerea dictaturii corectitudinii politice în lume. România nu face excepţie, minorităţile de tot felul fiind sprijinite de lobby-ul american, fie că este vorba de marşurile de propagandă ale homosexualilor, fie că este cazul ţiganilor “discriminaţi” de majoritari. În această ordine de idei, cei mai recenţi vizaţi sunt poliţiştii şi jandarmii români care au fost instruiţi de agenţi de peste ocean să fie mai “toleranţi” cu minorităţile.

Astfel, FBI şi Departamentul de Stat al SUA au organizat marţi, la Bucureşti, cu sprijinul ambasadei americane din ţara noastră, un seminar în care doi agenţi FBI specializaţi în studii comportamentale le-au predat unor membri ai Jandarmeriei şi Poliţiei Române modul în care trebuie abordate comunităţile sau grupările care conţin minorităţi etnice sau culturale, “punând mai puţin accent pe forţa brută şi mai mult pe dialog şi dezvoltarea încrederii”.

Agentul şi instructorul FBI Jean Larned, de la Unitatea de Ştiinţă Comportamentală, a explicat pentru Gândulcum ar trebui schimbată abordarea folosită de jandarmi şi de poliţişti în comunităţile etnice, abordândconflictul dinre forţele de ordine şi ţiganii din Sinteşti, petrecut luni şi soldat cu rănire mai multor persoane. „Cel mai probabil ei au perceput totul ca pe un atac asupra romilor, când de fapt era vorba de un caz specific, care implica acel camion. Romii au crezut că totul este îndreptat împotriva lor, când de fapt era vorba doar de un răufăcător rom”, a spus agentul FBI.

„Inspectoratele de poliţie şi alte agenţii de menţinere a ordinii trebuie să înveţe să lucreze cu toţi membrii unei comunităţi, indiferent de etnie, rasă, gen sau orientare sexuală. România este o societate multietnică şi multiculturală. Pentru eficienţa activităţii poliţiei, respectarea drepturilor populaţiei minoritare şi toleranţa faţă de diferenţele culturale sunt la fel de importante ca arestarea infractorilor”, a explicat Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA în România, în deschiderea seminarului.

Prim-adjunctul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, colonelul Ovidiu Vasilică, a declarat că forţele de ordine din România au început să schimbe abordarea şi că au văzut că dialogul dă rezultate mai bune decât forţa. „Noi în Jandarmerie simţim nevoia unei abordări diferite. În ultimul timp, am promovat foarte mult ideea de dialog cu societatea, cu comunităţile în care lucrăm. Am promovat multe elemente de dialog, mă refer la negociatori, la oamenii care poartă dialogul cu oamenii din mulţimi şi am văzut că este calea bună, pe care trebuie să o urmăm. Cred că experienţa americană, care se bazează tocmai pe această diversitate, pe o abordare multietnică, este cea mai relevantă pentru noi”, a spus Ovidiu Vasilică, citat de Gândul.

Probabil pentru a fi în ton cu vremurile, Jandarmeria a mai iniţiat recent şi un program care vizează “combaterea discriminării” în şcolile din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published.