Shadow

Day: August 14, 2014

Bulgaria: Lupte între romi și jandarmi

Bulgaria: Lupte între romi și jandarmi

Mapamond, Romii in imagini
În oraşul Stara Zagora din sudul Bulgariei s-au produs ciocniri între etnici romi şi jandarmerie, după ce 20 de case dintr-un cartier ilegal de romi au fost demolate la ordinul primăriei. În total, până în prezent 55 de case fac obiectul unor dispoziţii de demolare, adică doar o parte din cele 350 despre care se crede că au fost ridicate fără autorizaţie într-un cartier din oraş. Numărul exact al locuitorilor din cartier nu este clar, variind de la o sursă la alta între 7000 şi 30.000. Localnicii şi-au construit o barieră din crengi şi moloz în încercarea de a opri buldozerele şi a fost nevoie de intervenţia jandarmeriei pentru a asigura securitatea echipelor de demolare. Tensiunile au escaladat odată cu începerea operaţiunilor de demolare. Localnicii au aruncat cu pietre şi cărăm...
RAPORT. Abandonul şcolar în România este în creştere. Pricopie: din toamnă şcolile să raporteze pe internet absenţele

RAPORT. Abandonul şcolar în România este în creştere. Pricopie: din toamnă şcolile să raporteze pe internet absenţele

Romii in imagini, Social
Peste 65.000 de copii din România cu vârste cuprinse între 7-10 ani nu merg la şcoala. Abandonul şcolar este în creştere în ultimii ani, în România, şi afectează în special patru categorii de copii: cei de etnie romă, cei care au crescut în familii sărace, cei din mediul rural şi cei cu dizabilităţi. Aşa arată un raport realizat de experţii români cu susţinerea UNICEF România. Ministrul Educaţiei a anunţat că intenţionează să oblige şcolile ca din anul şcolar 2014-2015 să raporteze lunar, pe internet, situaţia absenţelor. "Este un lucru grav când un copil nu vine la şcoală. Eram în SUA, am lipsit trei zile pentru că am fost bolnav şi au sunat să mă întrebe de ce lipsesc. Dacă în SUA o facultate sună după student, de ce în România şcoala să nu fie interesată de ce se întâmplă cu elevii. ...
New York Times: Romii sunt primitivi sau doar săraci?

New York Times: Romii sunt primitivi sau doar săraci?

Mapamond, Romii in imagini
Jurnaliştii de la cotidianul american The New York Times se întreabă dacă, după atâţia ani de persecuţie şi de viaţă la marginea societăţii, romii se pot integra în Europa de Vest. Dezbaterea a fost relansată după ce un grup de romi a fost acuzat, în instanţă, de vânzarea unor copile pentru căsătorie, cu până la 270.000 de dolari, preţul copilelor depinzând de abilităţile acestora de a fura. În Franţa, procurorii au acuzat trei familii de romi din Croaţia pentru că au obligat mai mulţi copii de 11 ani să participe la peste 100 de furturi în Franţa, Belgia şi Germania. În total, 26 de acuzaţi au fost condamnaţi, în 11 octombrie, la închisoare, pedepsele acestora fiind între doi şi opt ani cu executare, scriu jurnaliştii de la The New York Times. Unul dintre romii anchetaţi în acest ca...