Bulgaria: Lupte între romi și jandarmi

În oraşul Stara Zagora din sudul Bulgariei s-au produs ciocniri între etnici romi şi jandarmerie, după ce 20 de case dintr-un cartier ilegal de romi au fost demolate la ordinul primăriei.

În total, până în prezent 55 de case fac obiectul unor dispoziţii de demolare, adică doar o parte din cele 350 despre care se crede că au fost ridicate fără autorizaţie într-un cartier din oraş.

Numărul exact al locuitorilor din cartier nu este clar, variind de la o sursă la alta între 7000 şi 30.000.

Localnicii şi-au construit o barieră din crengi şi moloz în încercarea de a opri buldozerele şi a fost nevoie de intervenţia jandarmeriei pentru a asigura securitatea echipelor de demolare. Tensiunile au escaladat odată cu începerea operaţiunilor de demolare. Localnicii au aruncat cu pietre şi cărămizi şi s-au urcat pe acoperişurile caselor pentru a le proteja, ameninţând cu sinuciderea.

Casele au fost construite pe parcursul ultimelor decenii pe locul unde ar fi trebuit să fie un parc, Ayazmoto, creat la finele secolului XIX de capul bisericii locale în cadrul unui proiect peisagistic mai amplu, or locuitorii din Stara Zagora consideră că proiectul parcului a fost ruinat de dezvoltarea cartierului de romi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.