Într-un dicționar de sinonime perfecte, în dreptul cuvântului ”sărăcie” ar putea scrie Măguri. Numele satului ar putea sta la fel de bine și totuși, dacă treci de semnul pe care scrie Măguri, îngropat în buruieni, nu poți să nu te lași impresionat de peisajul pitoresc, în care se zbenguie, într-o paradisiacă nepăsare, puzderie de copii, fericiți, mulți dintre ei murdărei și aproape dezbrăcați. Dacă îi întrebi ce visează sau ce vor să fie când cresc, se uită cu ochi negri, mirați, și râd sau îți cer dulciuri. Cei mai mari dintre ei spun însă că vor ”să fie buni” și, eventual, ”să plece la lucru dincolo”.
Așezată pe malul drept al râului Timiş, la circa 8 km sud-est de municipiul Lugoj, Măguri este singura localitate din județul Timiș care a înregistrat o majoritate absolută a populației de etnie romă. Se învecinează la nord cu Tapia, la sud-est cu Cireşu, la sud cu Găvojdia şi la vest cu Lugojel. Conform Enciclopediei României, prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1448, cu numele de Magora. Este consemnată pe câteva hărţi întocmite după cucerirea Banatului de austrieci. La începutul secolului XX, pe teritoriul satului se mai găseau câteva movile de pământ, care în trecut jucau funcţia de adăposturi ale artileriei creştine în faţa turcilor, căci pe acest teritoriu se găsea unul din punctele strategice importante şi cel mai la est.