Super ofertă pentru românii de etnie romă. Ei pot face duş gratis şi îşi pot da hainele la spălat fără să plătească. Totul se întâmplă la Baia de Fier, în judeţul Gorj, unde primăria cheltuie lunar câte 800 de lei pentru igiena ţiganilor.
Ţiganii din Baia de Fier au la dispoziţie o spălătorie unde îşi duc hainele fără să plătească vreun leu.
“E foarte benefică pentru noi. Nu prea are cine. Femeile sunt plecate la fructe de pădure, la cules. Să spălăm noi, bărbaţii, vă daţi seama. Aţi scăpat de-o cheltuială? Da. Că n-aveam săpun, n-aveam dero, aşa mai aducem şi noi aci, mai spălăm şi noi. E bună”, a declarat unul dintre localnici.
Totul se face pe cheltuiala primăriei. Bărbatul angajat să spele hainele romilor spune că este ocupat non stop. Primăria le-a făcut romilor şi o baie publică unde pot face duş tot fără să plătească.
“Este în beneficiul locuitorilor de aici din cătunul Rudăria. Am făcut un calcul, costurile nefiind foarte mari, ne-am permis din bugetul local să continuăm acest proiect”, a explicat Dumitru Turbăceanu, primar Baia de Fier.
Primăria dă 800 de lei în fiecare lună pe detergent, energie electrică şi lemne pentru cazanul care încălzeşte apa de la duşuri.