Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi: ”Trebuie să ne asumăm eşecul integrării romilor şi să ajungem la un consens civico-politic”

”Datele ultimului recensământ sunt alarmante, deoarece arată că doar 3.397 de romi din totalul populaţiei de 662.000 sunt absolvenţi de studii superioare, dar ele nu reflectă realitatea. Trei sferturi dintre absolvenţii romi de studii superioare nu-şi recunosc identitatea. O mare parte dintre cei care beneficiază de măsuri de incluziune, nu se mai întorc în comunitate”, a declarat Daniel Vasile, preşedintele ANR în cadrul dezbaterii ”Politici de incluziune a romilor în statele membre ale UE”, organizate de Institutul European.

În opinia să, ”asistăm la un proces de asimilare cu un cost foarte mare pentru statul român pentru că cifra alocată pentru acest proces de incluziune este foarte alarmantă”.

Pe de altă parte, Vasile consideră că ”Agenţia Naţională pentru Romi este un proiect eşuat” deoarece nu are instrumentele financiare şi resursele umane necesare pentru a gestiona această problematică. În prezent agenţia are doar 7 angajaţi, un număr redus de specialişti şi fonduri reduse. ”Nu poţi cu un buget de 300.000 de euro anual şi 7 oameni să gestionezi problemele acestea”, a explicat şeful ANR.

Ca urmare, şeful ANR consideră că ”toate partidele, societatea civilă şi liderii romilor trebuie să-şi asume eşecul integrării romilor şi să ajungă la un consens politico-civic”.

La rândul său, Sorin Cace, coordonator al studiului ”Politici de incluziune a romilor în statele membre UE”, lansat sub egida IER, l-a contrazis pe şeful ANR, susţinând că există definiţii ale comunităţii rome. Şi în opinia sa este nevoie Daniel Vasile a mai afirmat că nimeni nu a definit exact ce este comunitatea romă şi a vorbit despre o minoritate transnaţională foarte numeroasă. Romii reprezintă , în opinia să, ”o resursă inestimabilă de forţă de muncă pentru România şi spaţiul UE în contextul în care în Europa există 25.000 de locuri de muncă vacante”. Şeful ANR pledează pentru o abordare integrată a celor patru domenii prioritare în politicile pentru romi: educaţie, sănătate, muncă şi locuire.

Leave a Reply

Your email address will not be published.