Shadow

Romii care au băgat un poliţist în spital vor fi cercetaţi în libertate pentru tentativă de omor, ultraj şi distrugere

Romii care au atacat cu pietre mai multe echipaje de poliție, în cartierul timișorean Kuncz, în luna aprilie a acestui an, au fost trimiși în judecată. După ce un polițist a fost la un pas să fie omorât cu pietre, cinci dintre agresori sunt cercetați acum pentru tentativă de omor, ultraj și distrugere, însă în stare de libertate.

Scandalul s-a petrecut în noaptea de 20 spre 21 aprilie în cartierul timișorean Kuncz. Mai mulți polițiști au fost chemați să aplaneze un conflict izbucnit între romi însă, în momentul în care primul echipaj a ajuns la fața locului, ostilitățile s-au îndreptat spre polițiști. Rromii au început să arunce cu pietre și cărămizi spre oamenii legii și, cu toate că la locul incidentului au sosit încă patru polițiști, lucrurile nu s-au liniștit.

Una dintre mașinile oamenilor legii a fost distrusă, iar agentul șef Cristian Iliescu a fost lăsat lat pe stradă, după ce a fost lovit cu o cărămidă în cap. Spiritele au fost calmate atunci de forțele speciale ale IPJ Timiș, iar polițistul rănit a fost dus în stare critică la spital.

Agresorii s-au făcut nevăzuți și au fost prinși abia spre dimineață când, culmea, au mers și ei la urgențe să ceară certificate medico-legale pentru că ar fi fost agresați de polițiști.

Procurorul care se ocupă de caz a decis să îi trimită acum în judecată, în stare de libertate, pe cei cinci agresori, iar dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Tribunalul Timiș.

Astfel, Bacău Costel Viorel, Dano Remus-Ionel, Gabor Ana Maria, Gabor Ciprian și Gabor Gabriel sunt cercetați pentru ultraj cu amenințare, ultraj cu tentativă de omor și distrugere.

„Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, transmit reprezentanții Parchetului de pe Lângă Tribunalul Timiș.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *