Nu ne place că ne fac ţigani prin Europa, dar stăm de o săptămână cu camerele lipite de coşciugul ţiganului. Le cerem să-şi spună ţigani, nu romi, că ne fac de râs numele, dar n-avem nicio jenă să ne facem de râs singuri, punându-ne poalele în cap într-o beţie nebunească de breaking news-uri de la căpătâiul mortului.
Cel de-a treilea sens de dicţionar al substantivului „ţigan” este „persoană cu apucături rele”. Comunitatea romă s-a chinuit ani de zile să scoată acest sens din DEX. Lingviştii au explicat că DEX-ul nu este un dicţionar normativ, ci unul descriptiv, adică nu impune o regulă, ci înregistrează toate sensurile care circulă în limbă. Prin urmare, ştergerea sensului din DEX nu elimină problema de fond, credinţa adânc înrădăcinată printre majoritari, că ţiganul este o persoană cu apucături rele. Şi acum să ne întoarcem la cestiune: în cazul morţii lui Florin Cioabă, spuneţi-mi cine sunt persoanele cu apucături rele? Mortul sau cei care fac spectacol de pe urma lui?! Cine sunt cei care fac „ţigănie” (DEX: „faptă condamnabilă”; „gălăgie, hărmălaie, scandal”): neamurile mortului sau neamurile proaste de dincolo de gardul „reşedinţei Regelui”?! (Apropo, nu vă calcă pe nervi cuvântul „reşedinţă”? Orice reporter preţios aspiră să transmită de la „reşedinţa” unui bulibaşă modern, fie că el se numeşte Cioabă, Columbeanu, Patriciu, Videanu sau Ţânţăreanu).
Unii învinovăţesc televiziunile de ştiri de această „ţigănie”, ignorând faptul că fără „complicitatea” telespectatorilor acest show n-ar avea loc. Imaginea este mult mai largă. Moartea şi sexul vând oriunde în lume, iar România nu este o excepţie. Televiziunile dau morţi, pentru că asta înseamnă rating facil, fără prea mare efort creativ, şi sunt dispuse să meargă până la capăt, chiar dacă multor ziarişti nu le place statutul de ciocli în care sunt puşi (unele televiziuni au ajuns la situaţii oximoronice: două ferestre deschise – într-una se fugărea în breaking news maşina mortuară pe autostradă, în cealaltă ziariştii invitaţi în studio deplângeau apetitul morbid al presei).
În România vinde bine şi maneaua. Dacă mortul e ţigan, cu atât mai bine. Avem ce vedea, avem cu ce ne bucura ochiul, avem cu ce ne potoli setea noastră de bizar. Doar că, deocamdată, „oferta” familiei Cioabă e dezamăgitoare. N-am văzut bocitoare, manele şi cocoşei de aur căzuţi din cer, n-am văzut sicriul cu aer condiţionat şi cu espressor de cafea, n-am văzut nimic din minunile pe care presa ne-a anunţat că le vom vedea. Am văzut o familie normală care s-a comportat decent, văzându-şi de durerea ei. Kitsch-ul a apărut de abia în afara „reşedinţei”: nu-ţi ia mult să-ţi dai seama că spectacolul grotesc e în afară, nu înăuntru.
Mi-e groază de ziua de vineri, ziua înmormântării, când o parte bună din România se va cocoţa pe gard să vadă cum se duce mortul la groapă. Dezbăteam zilele trde pe Facebook subiectulşi constatam că, în zilele noastre, să fii decent a devenit o probă de curaj, atât în presă, cât şi pe stradă. Nu ştiu dacă cineva din mass media va refuza vineri dictatura „mass” asupra „media” şi va ignora subiectul, dar sunt sigur că mulţi dintre cititorii acestei rubrici vor avea curajul să nu se uite.