Târgul de Carte şi Joacă „Slove” pentru copii a fost inaugurat la Biblioteca Judeţeană într-o atmosferă de poveste. Copii ai Complexului de Servicii pentru copiii în dificultate Câmpulung s-au îmbrăcat în personaje de basm şi i-au întâmpinat pe curioşii care au venit la târg. Alături de clovn şi prinţese, cei mici au învăţat să danseze şi să picteze, apoi au urmărit un film de desene animate pregătit special pentru ei.
Lupul şi Scufiţa i-au întâmpinat pe cei mici
Odată cu deschiderea Târgului de carte, cei mici au fost aşteptaţi să descopere lumea cărţilor, dansul şi joaca, clovnul Claunel pregătindu-le numeroase surprize care mai de care mai năstruşnice. Momentele dedicate cărţii au fost îmbinate cu momente culturale şi piese de teatru, actorii de la Aşchiuţă întâmpinându-i pe cei mici cu personajele din Scufiţa Roşie. După ce a avut loc deschiderea oficială, copiii au fost îndrumaţi spre atelierele de creaţie, pictură şi origami, unde au învăţat câteva lucruri noi şi interesante.
Eveniment cu scop caritabil
Copiii din Câmpulung au fost foarte încântaţi de jocurile la care au participat şi de faptul că s-au distrat alături de clovn şi invitaţii săi. Tocmai de aceea, publicul a fost invitat să doneze o carte sau o jucărie pentru copiii asistaţi din Argeş, pentru ca şi alţi micuţi să împărtăşească aceeaşi bucurie. Astăzi manifestările dedicate celor mici vor continua cu atelierele de creaţie, la care sunt invitaţi toţi copiii să participe. Nici adulţii nu au rămas însă indiferenţi la poveştile personajelor din basme. Aşa că ei au fost convinşi să participe şi astăzi alături de copii la evenimentele organizate la bibliotecă.