Shadow

GAFĂ DE PROPORŢII: Șeful Agenției Naționale pentru Romi, transformat în interlop de Antena 3

În emisiunea Sinteza Zilei din seara zilei de 19 iunie, Mihai Gâdea, a prezentat câteva imagini în care Răzvan Murgeanu, consilier al președintelui Traian Băsescu, s-a întâlnit și adus spre Cotroceni, cu mașina Administrației Prezidențiale, “lideri romi interlopi”.”Interlopul” cu care s-a întâlnit Murgeanu s-a dovedit a fi însă, Daniel Vasile, şeful Agenției Naționale pentru Romi, ce deține şi rangul de secretar de stat în Guvernul Ponta. De asemenea, imaginile au fost făcute în faţa unei fundații pentru romi din sectorul 4 al Capitalei.

“În fotografii se poate observa cum consilierul prezidenţial Răzvan Murgeanu i-a urcat în maşina prezidenţială pe interlopi şi i-a transportat spre Palatul Cotroceni. Imaginile au fost realizate miercuri în Bucureşti”, scrie pe site-ul Antena 3.

Răzvan Murgeanu precizează că “interlopul” cu care s-a întâlnit este Daniel Vasile, şeful Agenţiei Naţionale pentru Romi, ce deţine şi rangul de secretar de stat, iar imaginile au fost făcute în faţa unei fundaţii pentru romi din sectorul 4 al Capitalei.

“Persoana cu care m-am întâlnit şi care apare în imagini este Dan Vasile, şeful Agenţiei Naţionale pentru Romi, ce deţine şi rangul de secretar de stat. M-am întâlnit cu el la începutul săptămânii, la Cotroceni, pentru a discuta despre situaţia romilor la nivel european, în contextul ultimelor evenimente petrecute la nivel internaţional. După această discuţie, am plecat împreună, cu maşina, la sediul unei fundaţii pentru romi din sectorul 4 pentru a discuta despre organizarea unor evenimente şi aceste probleme. După care l-am lăsat pe dl. Dan Vasile pe Lipscani unde participa la o întâlnire, la Hanul Gabroveni, cu Ministrul Fondurilor Europene”, a explicat Răzvan Murgeanu.

Daniel Vasile spune că nu este interlop, iar informaţiile prezentate de Antena 3 îi aduc un grav prejudiciu de imagine. “Apar în acele imagini, însă eu sunt preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, sunt de 14 ani avocat în Baroul Bucureşti şi am funcţia de secretar de stat. Toţi secretarii de stat, înainte de a fi numiţi în această funcţie, sunt verificaţi. Nu se poate discuta să am cazier. Ce s-a prezentat mi-a adus un grav prejudiciu de imagine. Am muncit de la 14 ani ca să ajung aici. După ce s-au publicat acele imagini şi s-a spus ce s-a spus m-a sunat familia, prietenii speriaţi să mă întrebe ce s-a întâmplat. Nu pot să înghit o asemenea umilinţă”, a declarat Daniel Vasile. Acesta spune că imaginile au fost făcute după ce a ieşit dintr-o fundaţie pentru romi din sectorul 4, fundaţie făcută în parteneriat cu Primăria sector 4.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *