De ce trebuie respectat Preşedintele Cîlea
Mi-am argumentat părerile, m-am contrazis pentru că nu găseam formula potrivită pentru că lumea ar trebui să găsească ceva ca să acopere orice motiv, prezent şi viitor. Nu vreau să spun că trebuie mereu să câştigi, dar încrâncenarea prea mare, dorinţa de a învinge, te face să nu mai simţi delicateţea inefimabilului atunci când îţi dai seama că ai greşit. Poate o simplă coincidenţă în momentul pe care proiectul şi-l propune şi doreşte reconsiderarea.
La Vâlcea, domnul Ion Cîlea a început să transmită, în totalitatea facultăţilor sufleteşti, sentimente umane, dat fiind faptul că dumnealui conduce întreg judeţul Vâlcea , reuşind să le taie colţii celor „şmecheri”, celor recalcitranţi. Viaţa însă îl ajută pe domnul Calea să vadă oamenii şi lucrurile aşa cum sunt în adevăr. Informaţiile, şi ...