Dacă termini o facultate de jurnalism nu înseamnă neapărat că eşti şi bun pentru jobul ăsta. Diploma este doar o hârtie pe care i-o arătăm mamei atunci când ne întreabă pe ce s-au dus banii pe care ni i-a dat în ultimii ani. Asta pentru că o facultate de jurnalism o poţi absolvi şi fără prea mult stres. Deci, să ne înţelegem de la început, diploma aia nu are foarte mare valoare pe piaţa muncii. Degeaba ştii multe dacă stai prost cu nervii.
O regulă nescrisă a acestei meserii este că trebuie să fii flexibil (foarte flexibil). Adică trebuie să te obişnuieşti: să nu comentezi când ţi se spune că ai de stat la serviciu încă opt ore peste program; să fii pregătit să accepţi că nu eşti cel mai deştept şi întotdeauna dacă vrea cineva să ţi-o tragă o poate face (de multe ori chiar o face); să fii pregătit să fii luat peste picior de cititorii care comentează pe site; să îţi înţelegi şeful care te face idiot.
Îi consider pe domnul Smeoreanu şi pe ceilalţi nişte jurnalişti extraordinar de buni. Întotdeauna am spus şi am susţinut că Smeoreanu este un jurnalist şi un om pe care îl apreciez foarte, foarte mult. Ţin să menţionez în public că mă simt atras de scrisul dânsului. Ca profesor te poate îndruma către destule cărţi din bibliotecă sau articole de pe Internet scrise de dânsul şi oameni care şi-au petrecut întreaga viaţă în acest domeniu. Aceşti jurnalişti au reuşit multe, dar au şi greşit mult. Dacă eşti puţin şmecher o să profiţi de şansa de a învăţa din greşelile lor şi n-o să aştepţi să înveţi.
Eu l-am cunoscut pe domnul profesor prin anii ’97. Venise la Vâlcea să mai facă un ziar. El era renumitul făcător de ziare, acest tip boem, de care m-am ataşat la bine şi la rău, mai ales că dânsul m-a tratat întotdeauna ca pe un apropiat al dânsului, văzând în mine un om. M-am săturat de proşti ca de mere mălăieţe. Prefer o perfuzie în locul unui dobitoc şi nu cred în scuza clasică: “Familia mea nu avut posibilităţi să mă dea la şcoală”. Aleg să fiu prost în fond, aşa cum aleg să fiu gras şi ciufut sau sectant. Nu vreau ca proştii să aibă noroc. Nu e vina lor că noi, deştepţii îi tolerăm şi nu îi învăţăm să fie oameni de omenie şi să fie prieteni şi la bine şi la rău; să nu se ascundă după deget. Oameni maturi, îngrijoraţi de soarta semenilor lor în a găsi soluţii de competenţă, şi nu actori de duzină cu orgolii înfierbântate. Încercaţi să vă amitiţi de sentimetul ruşinii la bombănelile voastre când cineva vă cere ajutorul.
Foarte mulţi politicieni aveau şi au un fel de admiraţie şi frică faţă de jurnalistul Smeoreanu. Profesorul a învăţat pe mulţi. Unii habar n-au că virgula n-are ce căuta între subiect şi predicat dar scriu la un ziar. Când ai succes, capeţi prieteni falşi şi duşmani adevăraţi. Deşi faci lucruri bune, ele vor fi uitate mâine. Şi uite-aşa reluăm în ziare şi spaţiu public şi am creat un fel realitate mentală. Tăcerea este argumentul cel mai greu de combătut. Nu cunosc alt semn al superiorităţii decât bunătatea.