Shadow

FARISEII SUNT PRINTRE NOI

Ideea mea este că mai toate subiectele actuale au devenit pe nesimţite un exemplu clasic al remărcii lui Simone de Beauvoir pe care se… bazează feminismul. Te naşti femeie, devii femeie cu calităţi sau fără, naturale sau culturale. Încercând să aruncăm o privire sintetică bazată pe constatarea virulentă a societăţii româneşti. Dacă am suspenda sinceritatea am putea crede întotdeauna în fundamente şi idei realiste, ca în aforismele lui Emerson. Pun pariu că foarte puţini au timp valabil să accepte adevărul. Nu ştiu, dar câteodată mi se descarcă accidental, slobozind cuvinte bune în urechile epilogului. Lumea lor este fascinantă, cu înălţimi uriaşe şi mici abjecţii. Convingerea să starea de martor al unor evenimente teribile e uneori atât de ingrată, încât devine de-a dreptul insuportabilă. Să prelungeşti un vis ceţos, simbolic cutreierat de strigăt şi de spaimă. În moment de infantelism sper ca profeţia lui Nostradamus, aceea că în 2014 necazurile noastre se vor sfârşi.

Ne conformăm, mai mult sau mai puţin, la ce se întâmplă în jur şi probabil încercăm să ne protejăm moralul. Am încetat să nu acordăm atenţie la ce se întâmplă la scară înaltă. Nimeni nu speră că ceva se va schimba în bine, dar ne afectează direct. Întrebările incomode fac ca presă care focalizează asupra cazurilor feroce.

Aşa cum mi s-a întâmplat mie pentru care am fost sancţionat degeaba de Feroiu. Mi-am permis să-i amintesc că am făcut o greşeală că i-a interzis gardianului să mai vorbească cu mine şi a considerat că am depăşit nivelul de decibeli şi i-am afectat auzul, neţinând cont că am vorbit cu primarul pentru un spaţiu birou pentru fundaţia romilor Neo Drom, care are un număr de 300 de cotizanţi aşteptând vreo 6 luni să mi se dea ok. Mi s-a dat un spaţiu într-un beci fără curent, fără ferestre, fără toaletă într-o ghenă de gunoi, spunând că de ce nu am venit acum 20 de ani, că atunci primăria avea spaţii destule. Să te cruceşti, nu alta, de perlele care le scote din gură! HAI SICTIR! Vezi că am vorbit elegant doamnă Feroiu!

Frumos, doamna Feroiu, odată pe săptămână, mai iese şi ea din ţarc şi ajungea la şantierele din oraş punea de o pălăvrăgeală cu muncitori, vorbind cu ei exact ca şi cu retardaţii mintali, de ni se făcea jenă de jena ei. Cam sărăcuţă doamna la tărtăcuţă, isteaţă ca o oaie creaţă.

Memetica este ideologia voluntară a minţii numită viruşi. Feroaica fiind virusată complet. M-am săturat de santimbalci care cred că I have fancy (am o dambla). Sunt sătul de cele care se cred providenţiale, dar care în gura lor sună mai degrabă: Eu sunt o gogoaşă. Scriu despre persoane reale ca despre persoane de ficţiune… întâmplări mari sau mici.

Primarul a analizat şi a făcut dreptate, fără părtinire, să împace pe Varza şi capra. A fi ziarist la Vâlcea înseamnă să ai abilităţi de struţ. Să vâri capul în nisip când se întâmplă ceva, şi să ţi-l scoţi apoi, dacă desigur mai există posibilitatea. Mărturisesc că rămân perplex în faţa acestor oameni vicleni care ajung indispensabili, vânzându-se apoi în consecinţă. Prevenţia îi ajută să avanseze. Nu mai contează că a făcut rău, fără niciun motiv sau că au furat. Personajul încetează ca prin minune să mai aibă trecut. Are doar prezent şi mai ales viitor. Nu vrea să aibă potenţiali rivali. Îi preferă pe cei „de calitate” (lingăii), figuri şterse, dar profund recunoscătoare. Se laudă pe faţă şi critică pe la spate, să scuipe pe unde au mâncat şi se entuziasmează la comandă. Îmi mărturisesc că perplexitatea acestor contemporani se profilează în viclenie, ajuns indispensabili vândându-se, apoi, în consecinţă şi din colegialitate, prevenţia îi ajută să avanseze. Dacă lumea nu-i mai bună deşi i-am exterminat pe ţigani? Nu-i nimic, purcedem după acelaşi model cu negrii, bozgorii, jidovii şi gălbejiţii, până rămâneţi voi, poporul român arian.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *