Elena Băsescu, fost europarlamentar, a reacționat pe o rețea de socializare după ce a văzut cazul unui copil rom care se zbate între viață și moarte după ce a fost bătut în Franța. EBA le cere europarlamentarilor PMP să inițieze o rezoluție în Parlamentul European pe tema integrării romilor. Totodată, ea critică lipsa de reacție a Ambasadei României de la Paris.
”Cazul tânărului rom bătut cu o cruzime demnă de nişte minţi primitive la marginea Parisului dovedeşte, dacă mai era nevoie, că trebuie făcute eforturi majore pentru integrarea socială a reprezentanţilor acestei etnii. Şi asta nu numai în România, ci la nivelul tuturor ţărilor Uniunii Europene.
Reacţia noastră, a tuturor cetăţenilor europeni, faţă de aceste manifestări de extremism, ce aduc aminte mai degrabă de mentalităţi învechite specifice primei jumătăţi a secolului XX, trebuie să fie tranşantă şi foarte clară. De aceea, sper ca reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară în Parlamentul European, colegii mei Cristian Preda şi Siegfried Mureşan, să iniţieze o rezoluţie pe acest subiect al integrării romilor, pentru a exista un punct de vedere oficial faţă de aceste acte iresponsabile. Sunt convinsă că ei vor continua toate proiectele mele privind îmbunătăţirea situaţiei acestei etnii.
Pentru că este una dintre problemele de imagine majore cu care se confruntă ţara noastră, sper ca lor să li se alăture şi celelalte grupuri, mai ales că PSD are acum şi un reprezentant al etniei rome pe lista de europarlamentari. Împreună, indiferent de noua coloratură politică naţională, noua echipă de europarlamentari trebuie să facă din integrarea romilor o prioritate absolută, aşa cum am făcut şi în timpul mandatului meu.
Nu vreau să politizez acest subiect, dar mi se pare de-a dreptul ridicol faptul că există reacţii de la nivelul cel mai înalt al statului francez care condamnă această agresiune, în timp ce Ministerul de Externe şi Ambasada noastră de la Paris tac mâlc, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Acestea sunt dovezi de laşitate şi prostie şi, în orice ţară civilizată, ar fi atras după sine schimbări drastice la nivelul celor două instituţii. O reacţie la un astfel de eveniment este absolut necesară, chiar dacă decidenţii francezi sunt confraţii socialişti ai celor de la Bucureşti.