Shadow

Primul bâlci urban din București, la Balkanik Festival

Un bâlci cu atmosferă de demult, dar cu accente de inspirație urbană, a avut loc în cadrul Balkanik Festival 2014, între 12 și 14 septembrie, orele 12:00-23:00, în Grădina Uranus (Str. Uranus nr. 144) din București. Potrivit organizatorilor, acesta a fost primul bâlci urban din istoria Bucureștiului.

“Nici n-ai timp să te întristezi că au trecut lunile de vară, că îți dăm motive să te bucuri de toamnă. Te invităm să te aşezi comod pe baloții de paie acoperiți cu preșuri țărănești, în timp ce-ți citim meniul. N-avem mici cu muştar, dar avem Târg de mâncăruri tradiționale românești și balkanice: gemuri, murături, brânzeturi, produse bio, baclavale, rahat turcesc, cataif, alune, castane coapte, vată de zahăr, porumb fiert, turtă dulce și multe alte bunătăți de servit aici sau de luat acasă.

Dacă vrei mâncare mai zdravănă de servit la festival, te poftim în ritmuri balkanice la locul de Haleală, unde te așteaptă ceaunele cu sărmăluţe, fasole cu ciolan și mămăligă, gulaș unguresc, papricaș, dar și berbecuț la proțap, kebap, balik yemek și gozmele turcești.

Ca să-ți tihnească mâncarea, șezi alene în zona de lounge Tea&Coffee, unde poți să bei un ceai sau o cafea la nisip, în timp ce stai la taifas cu campionii barista (barmanul specialist în prepararea cafelei) ai României: Larenţiu Ştefan – dublu campion naţional Barista, Ecaterina Szasz- campion naţional Cafea la ibric, Paul C. Ungureanu – locul 8 mondial la Coffe in Good Spirit şi Alexandru Niculae – campion naţional la Brewes Cup.

Cu siguranță vei aprecia la Târgul de meşteri şi handmade măiestria meșteșugarilor şi artizanilor noștri și îndemânarea celor care au creat cu mâna lor podoabe și decorațiuni speciale”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *