În urma articolelor apărute pe Dâmbovița NEWS privind accidentul rutier în urma căruia au decedat o femeie însărcinată în luna a șaptea și fiul său de numai doi ani, viceprimarul comunei Hulubești, Ion Cursureanu, a contactat redacția noastră pentru a face anumite precizări.
Astfel, în materialele respective am menționat că, atât victimele, cât și șoferul care a provocat accidentul erau de etnie romă. Domnul Cursureanu ne-a informat că, în localitatea respectivă sunt doar cetățeni de naționalitate română, conform rezultatelor ultimului recensământ al populației. Prin urmare, informația privind naționalitatea victimelor și a șoferului este eronată.
Totodată, edilul în fapt al comunei ne-a mărturisit că nu au existat niciodată tensiuni de natură socială între cetățeni, localitatea Hulubești fiind una liniștită.