Cel mai bătrân supravieţuitor al Holocaustului romilor a murit la vârsta de 108 ani

Cel mai bătrân supravieţuitor al Holocaustului romilor, Traian Grancea, a murit, la vârsta de 108 ani, funeraliile urmând să aibă loc marţi, în localitatea sibiană Porumbacu de Jos, transmite MEDIAFAX.

Preşedintele Centrului Creştin al Romilor, Daniel Cioabă, a transmis, marţi, un comunicat de presă în care anunţă decesul celui mai bătrân supravieţuitor al Holocaustului, Traian Grancea, rom din localitatea Porumbacu de Jos, judeţul Sibiu, care în anul 1942 a fost deportat în Transnistria.

În 22 octombrie 2014, Traian Grancea, alături de alţi supravieţuitori ai Holocaustului romilor, a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu, cu Ordinul Serviciu Credincios.

De asemenea, Daniel Cioabă anunţă că Traian Grancea va fi înmormântat marţi, la funeraliile care vor avea loc în localitatea Porumbacu de Jos anunţându-şi participarea şi prefectul de Sibiu, Ovidiu Sitterli.

Leave a Reply

Your email address will not be published.