Shadow

Campanie de informare despre cancerul de col uterin pentru femeile de etnie roma

Campania a debutat în satul Lunca din Bujoreni unde trăiesc aproximativ 400 de femei de etnie romă. Câteva zeci de femei din sat au participat la întâlnirea cu directorul DSP Mihaela Brănescu şi doctorul Cristina Gândăcioiu. Acestea au fost interesate să afle cum se poate depista la timp cancerul de col uterin sau cancerul de sân. Femeile au fost sfătuite să-şi facă testul Babeş Papanicolau cel puţin o dată pe an şi să se prezinte la medic ori de câte ori au probleme de sănătate. De asemenea, în cadrul întâlnirii li s-a explicat ce metode contraceptive pot folosi având în vedere că fiecare femeie de aici are între 3 şi 6 copii. “Eu am cinci copii şi mă descurc destul de bine, nu am avut probleme de sănătate. Fata cea mare s-a măritat, are şi ea patru copii. Ştiam mai multe lucruri despre cancerul de col uterin pentru că am avut o cumnată bolnavă care a ajuns la spitalul din Cluj şi a scăpat de aşa ceva. Toate femeile care se tratează la timp au şanse să scape cu viaţă. E foarte bună campania şi le mulţumim celor care au făcut asta pentru noi”, spune Rodica Pătru, una dintre femeile prezente la seminarul de informare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *