Shadow

Day: October 18, 2014

Când nevlegu’ s-a ajuns

Opinii, Romii in imagini
Am bănuiala că în societatea noastră ar fi mai puţină răutate, dacă Biserica (preoţimea) ar fi mai mult preocupată de cele sfinte şi veşnice, decât de cele pământeşti şi trecătoare. Scriu aceste rânduri provocat de niște reacții la un recent articol de-al meu întitulat „Romii nu sunt sifonarii Minciunii”. Iată fragmentul la care mă refer: „Cât va dura acest spectacol?”. Cele mai dezvoltate categorii sociale după 24 ani de libertate în România sunt proştii. Şi prăduitorul, adică sifonul, om prost, te va duşmani. În loc de mobilizare, scot pe gâtlejurile lor iresponsabile strigăte isterice de demobilizare. Ca să vezi, marea crimă pe care am comis-o eu ca jurnalist... am fost sifonat de un labagiu ţigan mediator şcolar, pitic pricăjit cu o mutră de tigru oligrofen. Acest labagiu turnător, ...
Discuţii privind reducerea ratei de abandon şcolar în rândul elevilor romi, la Instituţia Prefectului Alba

Discuţii privind reducerea ratei de abandon şcolar în rândul elevilor romi, la Instituţia Prefectului Alba

Romii in imagini, Social
Marți, la sediul Instituției Prefectului Alba a avut loc o întâlnire pe tema ”Realitatea unei diagnoze privind incluziunea rromilor la nivelul Regiunii Centru cu accent pe educație și legalizarea așezărilor, a terenurilor și a locuințelor în care trăiesc membrii minorității romilor”. Scopul întâlnirii a fost acela de a depăşi dezavantajele din contextul educaţional existent pentru populaţia romă în comparaţie cu restul populaţiei din Uniunea Europeană. Se doreşte promovarea succesului elevilor romi, în special prin garantarea finanţării cel puţin a educaţiei primare, precum şi prin reducerea ratelor de abandon şcolar cu cel Problemele privind educaţia şi cele privind comunitatea romă au căpătat o relevanţă fără precedent pe plan politic, atât la nivel naţional, cât şi european. Există ...
Camere de supraveghere şi băi turceşti pentru rromii din Ponorâta. Planuri mari pentru cei mai săraci rromi din România

Camere de supraveghere şi băi turceşti pentru rromii din Ponorâta. Planuri mari pentru cei mai săraci rromi din România

Actualitate, Romii in imagini
Camere de supraveghere şi băi turceşti pentru rromii din Ponorâta. Sunt două din lucrurile pe care primăria din Coroieni vrea să le pună în practică pentru a face viata rromilor de acolo mai uşoară. Până vor veni camerele video şi băile, rromilor le vor fi montate mai multe toalete. Cea mai săracă comunitate de rromi din România se află în judeţul Maramureş, comuna Coroieni, sat Ponorâta. O comunitate care a ajuns celebră peste hotare datorită numeroaselor reportaje foto sau video care au fost făcute fie de englezi, fie de francezi, care prezentau condiţiile mizere în care trăiesc în continuare aceşti oameni. Autorităţile încească să găsească soluţii pentru cei 450 de cetăţeni care trăiesc de pe o zi pe alta în Ponorâta, fără apă, fără toalete, fără locuri de muncă, al căror singur v...
Locul din Maramureş unde rromii şi românii trăiesc în pace

Locul din Maramureş unde rromii şi românii trăiesc în pace

Actualitate, Romii in imagini
Există locuri în judeţul Maramureş unde rromii şi românii trăiesc în pace. Realitatea este însă că sunt destul de multe alte locuri în judeţ, cu mari comunităţi de rromi, unde lucrurile stau diametral opus. Prefectul judeţului Maramureş, ing. Anton Rohian, a avut zilele trecute o vizita de lucru în comunitatea de romi din satul Chelinţa, oraşul Ulmeni. Lângă reprezentantul Guvernului în teritoriu s-au aflat primarul oraşului, Lucian Morar, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Politie, cei ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, ai ISU Maramureş, precum şi consilierul pe problemele romilor din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Maramureş, Cristina Moldovan. În prezent, în cartierul Chelinţa funcţionează două şcoli generale (clasele 0-IV) dar şi două grădiniţe. Cele două inst...