Frigul, foamea, lipsa slujbelor, constrângerile de tot felul, pe care nu le înţeleg, câinii vagabonzi care bântuie pe drumurile prăfuite din cartier i-au scos din case pe ţiganii din Pătrăuţi şi i-au îndemnat să se revolte. Duminică după-amiază s-au adunat pe toloacă, la ei, în ţigănie, să vadă ce-i de făcut. M-au chemat să-i ascult. Direct în drum, de la o măsuţă înfăţată curat, pe care cineva a aşezat din vreme o vază cu flori de toamnă.
Şi-au început să vină şi să spună. Din ce în ce mai mulţi, până au ajuns spre o sută. Bărbaţi şi femei, tineri, copii şi bătrâni.
Ce-i doare cel mai tare? Câinii vagabonzi, cu sutele în cartier, şi interzicerea accesului în pădure
Unul a propus să pună toţi mâna pe topoare şi să meargă la primărie, altul, mai pacifist, i-a îndemnat să nu mai meargă la vot, că doare mai tare. S-a acceptat unanim refuzul votului, tuturor li se pare o idee bună. Din 2.200 de ţigani, care trăiesc după propriile reguli la 11 kilometri de Suceava, 1.300 sunt cu drept de vot. Un număr important şi pentru o localitate mai mare decât Pătrăuţi, mai ales că în general votează disciplinat şi unidirecţional. Sunt dependenţi aproape în totalitate de ajutorul social şi de alocaţiile copiilor; sunt singurele surse de bani lichizi cu care să poată cumpăra minimul din ce au nevoie. Nici 50 dintre ei nu lucrează. La muncă sunt chemaţi rar de săteni, nimeni nu vrea în preajmă ţigani, dar mereu li se reproşează că n-au dor de muncă. Ce le rămâne? Unora cerşitul, altora furatul. Şi resemnarea că asta ţi-e soarta dacă te-ai născut ţigan. Devin însă deodată importanţi, în preajma alegerilor. „Vine la voturi, vine şi profită de noi, că nu suntem uniţi. Până acum toţi am fost la vot. Gata! Scrieţi acolo că s-a deşteptat ţiganii din Pătrăuţi şi nu mai ies la vot. Uite aşa, nu mai ies”, strigă revoltat Emanuel Burduja. „Nu mai votăm, nu votăm cu nici unul, că toţi îşi bate joc de noi”, reiau ţiganii în cor.
Ce-i doare cel mai tare? Câinii vagabonzi, cu sutele în cartier, şi interzicerea accesului în pădure. „Cu pădurea lângă noi şi nici la vreascuri nu ne lasă. Toate pădurile sunt închise, nu mai putem merge la vreascuri şi bureţi. Trăim din alocaţii şi ajutor social, n-avem bani de lemne. Mergea ţiganul în pădure să ia o plasă de bureţi, să-i vândă la piaţă, să aibă un ban să cumpere o pâine. Acum nici asta nu ne mai lasă. Să stea miliţian la poartă şi, dacă prinde ţiganul că fură lemne, să-l aresteze, dar la bureţi să ne lase”, spune Maria Mazilu. Bătrânii au primit ajutoare sub formă de lemne de foc, însă ţiganii spun că şi aici au fost luaţi în râs, că le-au dat lemn slab, de tei, plop şi răchită, nici vorbă de fag sau carpen.