Poza “victorioasa” a tiganilor romani campati la Montpellier si fotografiati de artista Gabriela Lupu cucereste publicul si presa franceza. “Le Monde” recomanda “Le platz des roms”, expusa la ICR Paris, ca una dintre cele 25 de expozitii din toata Franta de
70 de tigani romani de linga Blaj s-au instalat pe un teren din Montpellier, pe care il numesc “Platz”. In 2010, artista Gabriela Lupu s-a insinuat pe nesimtite, cu rabdare si buna-credinta, in comunitatea caldararilor “campati” la Montpellier si a inceput sa-i fotografieze. Fotoreportajul sau, programat la galeria de fotografie angajata a Institutului Cultural Roman de la Paris intre 31 mai si 31 august, a atras sute de vizitatori si cronici entuziaste in presa franceza.
Lemonde.fr recomanda “Le platz des roms” a Gabrielei Lupu ca fiind una dintre cele 25 de expozitii din toata Franta de vazut obligatoriu in vara lui 2011. “Toate drumurile duc la romi” titra popularul ghid cultural “Telerama Sortir” care a dedicat, in iulie, o pagina intreaga artistei din Romania. Astfel, Olivier Granoux apreciaza ca, documentind cotidianul unor tigani romani campati la Montpellier, Gabriela Lupu stie “sa evite cliseul mizeriei pentru a restitui o serie de tablouri”.