Sărăcie lucie. Ţi-e şi milă când vezi oamenii cum se înghesuie la ajutoare alimentare. Mă încearcă aşa, un sentiment de milă… Asta-i România… Dar apoi îmi revin. E multă sărăcie. Dar şi lene pe măsură… Puţini sunt cei care ar munci să scape de sărăcie. În Valahia secolului XVII, există o taxă numită fumărit sau coșărit. Țăranii erau obligați să achite un impozit pe fiecare casă în care ardea focul, adică să plătească pentru fumul emis de hogeag. Au trecut trei secole de atunci, iar România anului 2014 nu s-a schimbat cu nimic. Pentru că în Romnia faci pușcărie dacă furi ca să mănânci, dacă furi mai mult, începi să faci politică. Vreau să vă întreb, stimați politicieni: cu câte din țările în care lucrează românii ați încheiat acorduri ca aceștia să primească pensii la bătrânețe? Probabil nu aveți timp să vă gândiți la aceste mărunțișuri. Sunteți ocupați, aveți de impozitat sărăcia și de răspândit prostia. Aveți de ridicat în funcții verișori, fini, amante… Mă cuprinde o greață enormă când mă gândesc la tagma politică autohtonă. Multi romi aleg să fie cerşetori în Europa. Vor să lucreze la măturatul străzilor, la canalizarea oraşului, în fabrici, pe şantier, la munca câmpului… Dar cine să-i angajeze? Cine aude strigătul lor disperat de foame ca să poată supravieţui ei şi puradei lor? Condiţia de bază pentru ca orice om să poată trăi, este să aibă bani. Ca să îi câştige, în mod firesc, trebuie să muncească. În ultimii ani, însă, ocuparea unui loc de muncă a devenit o povară tot mai apăsătoare pentru marea majoritate a romilor. La fel de bulversant mi se pare însă şi fenomenul sărăciei actuale. Cum se poate defini sărăcia când statul aproape scoate cuvântul din discursul public şi cum se reflectă ea în programele? Dacă ne gândim la România, sărăcia lucie, mizeria erau declarate ca eradicate. Cum vreţi să trăim noi romii? Să aşteptăm ajutorul social care nu mai vine, pensia? Nu avem să murim noi şi copiii nostrii de foame. Ca gest de disperare mergem în Europa să cerşim ca să trăim noi şi copiii nostri. De la un timp ne-am obişnuit să umblăm prin lume mai mult decât să stăm pe-acasă şi ne simţim mai bine în Europa, că în România ce găsim? În ţară… discriminare fără şansa să ne angajeze cineva. Pare logic, dar câtă putere şi forţă interioară îţi trebuie să-ţi baţi singur cuie în tălpi?! Şi încă ceva: cum va rezista comunităţile rome din România? De aceia mai bine cerşetor în EU decât muritor de foame în România. Şi uite aşa, mulţi dintre romii se învârt într-un cerc vicios al neputinţei, al sărăciei, al imposibilului!
