Shadow

Sibiu: Proiect de intabulare a unor imobile în care locuiesc romi, în valoare de peste 180.000 lei

Două sute de imobile din localitatea Moşna, judeţul Sibiu, în care locuiesc romi, vor fi intabulate în cadrul unui proiect intitulat “Dreptul la proprietate”, în valoare de peste 180.000 de lei, derulat de Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu.

Potrivit unui comunicat transmis de către reprezentanţii CJ Sibiu, instituţia, în parteneriat cu Primăria Moşna şi Asociaţia pentru Dezvoltarea Economiei Sociale “Fuiorul de Lână”, derulează proiectul “Dreptul la proprietate”, care îi ajută pe romii din Moşna să obţină acte de proprietate.
Proiectul beneficiază de finanţare nerambursabilă în cadrul programului guvernamental “Anul participării şi responsabilizării cetăţenilor”, derulat de Agenţia Naţională pentru romi.
“Este unul dintre cele mai importante proiecte pe care le realizează Agenţia Naţională pentru romi la nivelul întregii ţări. În judeţul Sibiu este al doilea proiect, după cel de la Iacobeni, şi se desfăşoară în două localităţi cu o pondere însemnată a populaţiei rome. Este un proiect important pentru că oferă posibilitatea localnicilor să obţină acte de proprietate şi doar aşa vor avea acces la educaţie, asistenţă socială, locuri de muncă, la un trai mai bun. Am încrederea că proiectul va continua şi anul viitor şi în alte localităţi din judeţul Sibiu”, a declarat Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, citat în comnunicatul de presă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *