Cel mai mare oraș din județul Vâlcea, după cele două municipii Râmnic și Drăgășani, are o particularitate la nivel demografic și social, acesta fiind produsul urban, potrivit primarului Sorin Bâzâc, a “trei nații”, fiecare venind cu aportul lor la nivel de tradiții, meserii și arhitectură.
Cele “trei nații”, cum sunt numite de autoritățile orașului, sunt românii, ungurenii și rudarii, toate cele trei grupuri sociale împărțind orașul în cartiere specifice și care “au modificat centrul așezării în ultimii trei sute de ani” funcție de cursul Oltului și al Bistriței, dar și funcție de ponderea economică a activității specifice fiecărui grup.
“La început au fost românii, localnicii, așezați în zona Pădurețu, la poalele dealului Firijba, și Braia. Ei de fapt reprezintă nucleul localității, care avea centrul sau vatra în zona Braia. Pe atunci, Oltul avea cursul chiar la poalele dealului”, spune primarul Sorin Bâzâc.
Românii se ocupau cu agricultura și tăierea lemnelor. Lunca inundabilă a Oltului permitea cultura legumelor, iar pădurile de fag și stejar care ajungeau până la Horezu au permis o dezvoltare destul de rapidă a așezării, apărând și prima dinastie de boieri, familia Băbeanu, cea care ulterior va da și numele actualului oraș.
“Primii venetici care ajung aici sunt ciobanii din Mărginimea Sibiului. De fapt e acel exod masiv al bacilor ungureni, care au fugit de taxele impuse de Maria Tereza și încep să se așeze în sudul Parângului pe linia Mălaia, Vaideeni, Băbeni. Ungurenii vin astfel ca un grup compact și se așează în zona unde este centrul actual al orașului, pe malul Bistriței, în apropiere de vărsarea în râul Olt. Aici erau pășuni întinse și o climă blândă care permitea pășunatul până toamna târziu”, afirmă Sorin Bâzâc.
Inițial, cele două comunități erau separate, nu formau o singură așezare, între ungureni și români nu a existat, spun sociologii, o adversitate, dar structura internă a grupurilor a făcut mai grea compatibilizarea.
“Ciobanii ardeleni aveau o structură închisă, bazată pe familia foarte unită care nu permitea interferențe cu alte grupuri. Meseria trebuia păstrată cu sfințenie, la fel și tradițiile, oieritul. Plus că la ungureni alta era situația materială superioară, față de agricultorii localnici. Omogenizarea celor două grupuri a durat mai bine de o sută de ani. La asta contribuie și factorul sezonier. Ciobanii mizau că, odată schimbată conducerea în imperiul habsburgic, se pot reîntoarce, mulți chiar au și făcut asta”, declară sociologul Ligia Rizea.
Cert este ca la începutul anilor 1900, cele două comunități sunt deja reunite într-o singură așezare, porțile ardelenilor se regăsesc în construcția noilor case ale românilor, iar costumul tradițional, alb și negru, este preluat în întreaga așezare, devenind simbol.