Shadow

Ţiganii cărăuşi din Slobozia Bradului – amenzi de circulaţie de 1 milion de euro

Peste 200 de rromi din localitatea Slobozia Bradului, judeţul Vrancea, au de achitat amenzi de circulaţie în valoare de 3.500.000 de lei – adică peste un milion de euro! La Slobozia Bradului există cea mai mare comunitate de rromi din Vrancea, care îşi câştigă existenţa din micul trafic. „Cumpără produse dintr-o localitate şi le comercializează în alta“, spune primarul localităţii, Valerică Zamfirescu, explicând cum îşi câştigă rromii existenţa, dar şi de ce au ajuns să aibă amenzi aşa de mari. „Săptămânal, primim la Primărie sute de procese-verbale cu contravenţii făcute de şoferii rromi la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Deşi îşi recunosc vina şi semneazã procesele-verbale de contravenţie, ulterior aceştia refuză să plătească amenzile“, spune primarul.

El crede că singura modalitate de a-i determina pe rromi să-şi plătească amenzile este să nu le mai emită niciun act administrativ atunci cînd aceştia îl solicită. „Am luat decizia de a nu mai elibera nici un act administrativ rromilor care nu plătesc amenzile primite pentru încălcări ale legislaţiei rutiere, măcar parţial. Dacă s-ar respecta prevederile Ordonanţa de Urgenţă nr. 2 privind regimul contravenţiilor, atunci rromii şi-ar plăti amenzile de frica puşcăriei. Dar cum până în acest moment niciunul nu a fost condamnat şi doar câţiva au ajuns în faţa instanţei de judecată, dar fără a fi condamnaţi, rromii refuză să plătească aceste amenzi care grevează enorm bugetul local“, a mai spus primarul din Slobozia Bradului.

„Campionul“ la amenzi de circulaţie este Mihai Chiriac, care are de plătit, în contul amenzilor primite, suma de 28.800 lei. El este urmat de Emanuel Simon Stoica, cu amenzi în valoare de 23.400 de lei, Iulian Gheorghe, cu 21.800 RON, Aurel Ion – 18.600 RON, Robert Lia, cu 17.900 RON, George Marius Moise şi Iulian Dumitru, cu câte 13.600 lei, Viorel Necu, cu 12.000 lei, Cristinel Moisoiu, cu 11.500 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *