Născut într-o şatră de nomazi, deportată în Transnistria, în timpul războiului, Valerică Stănescu (71 de ani) din satul Geamăna, judeţul Argeş, este un scriitor de etnie romă cu o poveste ciudată de viaţă. Pentru că nu a vrut s-o ia de nevastă pe fata care ii fusese aleasă, a fost exclus din neamul în care s-a născut. Soarta a făcut ca el să primească mai multe premii literare internaţionale pentru cărţi în care a scris… despre etnia sa.
Casa familiei Stănescu are, în loc de sufragerie, o sală mare cu două tronuri. “Sala tronurilor” e, de fapt, locul de reuniune al membrilor cultului creştin din care face parte Valentin Stănescu. Se aşază pe unul din jilţuri şi începe să povestească despre viaţa sa.
Când familia a considerat că e vremea să se căsătorească, foarte tânăr fiind, el a refuzat soţia care îi fusese aleasă de clan.
Mai mult, a început să muncească la o întreprindere din Argeş şi şi-a ales o consoartă care nu era pe placul alor săi. “Un stabor a hotărât să mă excomunice. Nu am spus nimic, am muncit, mi-am întemeiat singur o familie şi am început să citesc cât am putut de mult”, spune Stănescu.
Valerică Stănescu a publicat trei cărți în care a prezentat tradițiile etniei rome.Una dintre cărţi a luat premiul I la Roma
Excomunicarea din rândul clanului de romi este un lucru foarte rar şi înseamnă că persoana respectivă nu numai că este dată afară din comunitate, dar este eliminată, oricât ar părea de ciudat, chiar şi din etnia romă.
Asta însemna că protecţia neamului, care este foarte puternică la ei, dispare odată cu excomunicarea. Şatra nomadă, comunitatea romă în general, pare haotică privită din exterior, dar are reguli stricte şi este exclusivistă în interior.
Membrii ei sunt, de fapt, foarte uniţi. Stănescu nu le-a purtat ranchiună pentru ceea ce i-au făcut, dimpotrivă, a început să scrie cărţi despre romi, despre viaţa şi tradiţiile lor. Şi a scris atât de bine, încât, după debutul editorial din 2004, a primit două premii internaţionale de literatură a romilor, la Roma.
Cel mai bine primit a fost volumul “Cu moartea în ochi”, pentru care a primit premiul întâi şi în care descrie calvarul din Transnistria.
Vrea să publice şi volume de poezie
Stănescu intenţionează să mai publice cărti.
“Cine sunt? Un om de 71 de ani care a scris cu drag despre neamul său. Am fost şi sunt un om sărac, dar, din câte am văzut, toţi cei care au scris au fost oameni lipsiţi. Eminescu a trăit o viaţă simplă, de om sărac. Nu am dreptul să mă plâng. O singură dorinţă aş avea: poate mă ajută cineva să public două volume de poezie…”
