Iadul deportării, viu după 70 de ani

După 70 de ani de când a fost surghiunită la Oceacov, supravieţuitoarea vine cu mărturii şocante, sprijinită îndeaproape de Romeo Tiberiade, preşedintele Asociaţiei Amari Baht şi consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean pe problemele romilor.

Conform povestirilor supravieţuitorilor holocaustului, ţiganii din Craiova nu au avut nicio şansă la supravieţuire. „Pe vremea celui de-al doilei război mondial foarte puţine familii de ţigani erau integrate. Nu aveau serviciu, erau meşteşugari, îşi câştigau hrana făcând cărămizi, linguri de lemn sau căldări. Cei mai mulţi nu aveau acte. La data de 13 septembrie 1942 s-a început evacuarea în Craiova“, ne pune la curent Romeo Tiberiade, supraveghind-o îndeaproape pe bătrâna de 76 de ani care urmează să ne povestească drama Transnistriei.

Nou-născuţii morţi, aruncaţi pe geam
„Am fost luaţi, eu, cu mama, cu tata şi patru fraţi, din casă, de nişte inşi de la chestură. Ne-au spus că ne arestează şi ne-au urcat într-un tren de vite, fără ferestre sau uşi, fără veceuri sau mâncare, fără o pătură sau acte. Ne-au băgat laolaltă“, povesteşte Niculina Lazăr. De menţionat că, după intrarea României în cel de-al doilea război mondial, trupele de jandarmi au primit misiuni specifice de combatere a acţiunilor teroriste, asigurau paza unor obiective economice; se ocupau de întărirea măsurilor de ordine internă, supravegherea elementelor din opoziţie. Tot jandarmii aveau de îndeplinit misiuni cu un caracter militar. „Am făcut patru săptămâni pe drum. Nu aveam ce mânca, ne făceam nevoile în tren, acolo unde stăteam. Femei gravide năşteau înainte de vreme, de frică şi de foame. Mureau copii pe capete. Câte un bărbat mai zdravăn la minte lua corpuşoarele şi le arunca din mers, că, după două-trei zile, începea să pută“, continuă bătrâna.
O lună pe drum, ca vitele
După patru săptămâni, ţiganii craioveni au ajuns în Transnistria, administrată pe atunci de România, dar neîncorporată formal ţării. Guvernul român a deportat în zonă evrei şi ţigani proveniţi din Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, în raioanele Oceacov, Berezovca şi Golta. La Oceacov a ajuns şi Niculina Lazăr împreună cu familia sa. „Nu ştiu cum de nu am murit pe drum de foame. Când mai oprea trenul prin triaje, bărbaţii se dădeau jos din tren şi furau ce le pica în mână să ne dea de mâncare, măcar nouă, copiilor, la bătrâni şi la gravide. La graniţă ne-a triat, pe noi ne-a trimis la Oceacov“.

Leave a Reply

Your email address will not be published.