Prima reacţie a puterilor publice faţă de ţigani este, în general, una de respingere, de expulzare. În Germania sunt vânaţi, la Frankfurt, în 1449, iar la sfârşitul secolului, respingerea devine globală: Reichstag-ul, reunit la Landau şi Friburg, în 1496, 1497, 1498, îi declară pe ţigani ‘spioni în solda turcilor’, ‘aducători de ciumă’. Sunt acuzaţi de brigandaj, vrăjitorie şi furt de copii.
În România Autorităţile române şi Conducătorul Antonescu i-au deportat pe ţigani în Transnistria, dar măsurile anti-evreieşti, ca şi cele împotriva bulgarilor, maghiarilor şi, fireşte, ţiganilor, se regăsesc încă de la înfiinţarea statului român modern. Jean Ancel, în cronograful deportării evreilor, ‘Transnistria’, demonstrează că ‘toti ţiganii bărbaţi, valizi, între 20 şi 40 de ani, precum şi toţi evreii capabili de muncă’ erau trimişi dincolo de Nistru şi puşi la dispoziţia germanilor. Sonia Palty, evreică deportată în Transnistria, îşi aminteşte: ‘Se zvonea că comandantul german a cerut guvernământului român din Transnistria să cureţe malul Bugului de evrei şi ţigani. Ţiganii fuseseră şi ei deportaţi din România. Erau ţinuţi în lagăre. De-abia atunci am văzut că pe malul Bugului, alături de pontonul ridicat cu câteva zile înainte, sunt sute, mii de oameni. Ţigani cu corturi, cu copii, cu câini, cu caruţe trase chiar de ei.
Caii le fuseseră luaţi. Aşteptau încă din toiul nopţii, când îi aduseseră acolo. Noi, în ghetto, nu auziserăm nimic. Coloana noastră porni. Subprefectul Aristide Pădure înjura şi lovea. Poliţiştii ucraineni îşi îndesau buzunarele cu lucruri aruncate de noi. Într-o jumătate de oră am ajuns la mal. Pe fiecare bac erau încărcaţi cam 60-70 ţigani. (…) Ţiganii erau transbordaţi pe malul unde îi aştepta moartea. Plângeau, strigau, ţipau. Şi pe ei Domnul îi uitase, nu îi mai putea ajuta. Trecu un bac. Multe femei cu copii. Una, în zdrenţe, s-a ridicat în picioare. Ţinea în braţe un copil mic. Gol. A urlat că o fiară. A ridicat copilul spre soare şi l-a zvârlit în apele tulburi ale Bugului. Un urlet uriaş. Toate femeile de pe bac s-au ridicat în picioare şi şi-au aruncat copiii în apele Bugului şi, îndată, s-au aruncat şi ele. Unele încercau să se înapoieze înnot, pe malul românesc.