În opinia președintelui Coaliției ”Vocea Romilor” Robert Cerari, atitudinea faţă de cetăţenii de etnie romă s-a îmbunătăţit,totuşi există o serie de probleme cu care se confruntă aceştia. ,,Şcolarizarea este prima problemă, iar de aici încep celelalte, cum ar fi migraţia, sărăcia, șomajul, dar sperăm că Guvernul ne va ajuta şi vom rezolva aceste probleme, pentru că suntem şi noi cetăţeni ai acestei republici”, a spus acesta.
Pentru a facilita comunicarea dintre romi și autorități, cu sprijinul organizațiilor internaționale, au fost instruiți 22 de mediatori comunitari de etnie romă, care activează voluntar.
Angela Mirciu, de etnie romă a acceptat provocarea de a fi mediator comunitar în raionul Hânceşti. Ea spune că lucrează fără să fie remunerată, însă primeşte o satisfacţie sufletească atunci când îi ghidează pe romii care nu se descurcă la medic, la Primărie sau la şcoală.
,,Mediatorul este mâna dreaptă a medicului de familie, a autorităţilor publice locale şi a directorului şcolii. Din 2003, de când activez în calitate de mediator comunitar, s-a dublat numărul de copii romi care frecventează şcoala. De asemenea, am făcut şi lecţii de romani, dar şi de limbă română. Am încercat să învăţ romii din localitate să fie mai răbdători şi chiar avem rezultate”, povesteşte femeia.
Potrivit vicedirectorului Biroului Relaţii Interetnice (BRI) al Republicii Moldova, Vera Petuhova, Guvernul a eleborat un plan de acţiuni, care prevede susţinerea populaţiei de etnie romă din Republica Moldova. ,,Accentul este pus, în primul rând, pe combaterea discriminării. Totodată, funcția de mediator comunitar urmează să fie instituționalizată, iar angajații să fie plătiți de stat. Aceştia vor fi pârghia dintre comunităţile de romi şi toate structurile locale. Numărul necesar de mediatori raportat la numărul de romi din R.Moldova ar fi de 50. În prezent, conlucrăm cu diferite organizaţii internaţioanale pentru a instrui aceşti mediatori”, a explicat directorul BRI.