Spectacol gratuit cu Fanfara Zece Prăjini

Organizatorii evenimentului sunt Instituţia Prefectulului –Judeţul Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi, Agenţia Naţională Pentru Romi şi Asociaţia Romilor Ursari. „Vor urca pe scena de la Teatrul Luceafărul ansambluri de la Palatul Copiilor, de la Colegiul de Artă Octav Băncilă, dar şi reprezentanţi ai minorităţilor: ruşi lipoveni, greci, evrei, romi, ucraineni, italieni. La spectacol va participa şi Fanfara din Zece Prăjini. Intrarea este liberă”, a declarat Felix Guzgă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Iaşi.

Ziua de 18 Decembrie a fost declarată Ziua Minorităţilor Naţionale din România, prin Hotărâre de Guvern, în 1998. Pe data de 18 Decembrie 1992, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase – ca document internaţional ce oferă o garanţie a drepturilor minorităţilor în general, astfel încât mai multe state i-au recunoscut importanţa prin promovarea zilei de 18 Decembrie ca zi a minorităţilor naţionale. România s-a raliat acestui context internaţional prin oficializarea Zilei Minorităţilor Naţionale din ţară.

Leave a Reply

Your email address will not be published.