Analiza comparată a istoriei rasismului în România şi SUA: Iohannis, Obama, eşecul desegregării şi „Ţiganiada“
Ce au în mod particular în comun americanii şi românii este instituţia Sclaviei şi dificultatea coabitării cu foştii sclavi, afroamericanii şi rromii (altfel spus, negrii şi ţiganii, “ciorile”), a găsi un management coerent cetăţeniei comune şi recurenţei rasismului. NOTĂ (Abstract): Această modestă analiză comparată a istoriei rasismului, în România şi America (modestă, pentru că lipsesc sursele şi reflectiile minimale, în limba şi cultura română, ceea ce explică dificultăţile cititorului care se va angaja chiar şi doar în lecturarea acestui articol), este provocată de marile proteste antirasiste din America. Ele au fost provocate de uciderea unui tânăr afroamerican de un poliţist alb, fapt pe care unii îl consideră abuz şi rasism, ca ideologie a “supremaţiei rasei albe“ (un altfel de arianism), alţii doar o cel mult probabilă disfuncţionalitate în aplicarea legii. Am analizat eşecul “melting pot“-ului american, ca politică publică de forjare a identităţilor etnice şi rasiale într-o cetăţenie monocromă şi monolitică, tip “flower-power“ (în sensul unei coabitări nenormate). Ea este girată de către stat, obedient faţă de “clasa conducătoare“ (un Big Brother aparent invizibil şi echidistant), în numele caduc şi populist al drepturilor omului (şi cetăţeanului), a unei ipocrite corectitudini politice care maschează eugenismul rasist al unui istoric “proces al civilizării“/ domesticirii sălbaticilor/ primitivilor/ asocialilor, a celor cu o diferenţă etnică rasializată, cazul afroamericanilor şi rromilor. Am căutat similitudinile cu eşecul istoric al incluziunii rromilor din România, deveniţi o problemă a întregii Europe, şi el o consecinţă a aplicării acestui model falimentar al “incluziunii“ afroamericanilor şi nativ americanilor, deşi este o realitate total diferită de cea americană, chiar şi în ceea ce pare avea în comun: desegregarea rasială. De altfel, “Coliba unchiului Tom“ (1852) a aboliţionistei Harriet Beecher Stowe a fost tradusă aproape simultan în româneşte, în 1853, iar în 1855 a apărut şi versiunea “localizată“ (românizată), cu titlul “Coliba Măriucăi“, în care personajele erau sclavi rromi autohtoni – un “copy paste“ neîntrerupt al acelor vremi, încă actuale. Nu am avut în vedere şi nativ americanii, ei vor fi mântuiţi după ce caporalul Jake Sully se va reîntrupa şi va reînvia, în anul 2154, cum proroceşte epopeea cinematografică “Avatar”. În cazul “săracilor“, ca emigranţi sau prizonieri ai ghetourilor, avatarurile acestora sunt în aceeaşi ambiguitate, între mila creştină şi mila publică, asociate unui status precar, al excluderii. În rest, pentru rasişti faptul că un alb a împuşcat un negru nu e o ştire, eventual un ţigan a muşcat un român – ar putea fi, pentru că dintotdeauna un ţigan/negru bun e un ţigan/negru mort. Pentru aceştia, textul de mai jos nu este decât un inutil “zbor deasupra unui cuib de…ciori!“
