Un executor judecătoresc şi noul proprietar al unui palat din cartierul Meteor, câştigat în urma unui proces, au fost blestemaţi şi jigniţi în fel şi chip de către ţigani. Scandalul a avut loc în cartierul Meteor din Târgu Jiu. Nici măcar prezenţa poliţiştilor nu a liniştit spiritele. Familia unui om de afaceri din cartierul Meteor a rămas fără casă, după ce acesta nu a putut să achite datoriile pe care le avea către afacerist din localitatea Buduhala, în baza unui contract încheiat de cei doi. Procesul a fost câştigat de afaceristul din Buduhala, care a primit casa fostului său partener în schimbul banilor pre care acesta-i datora. „Este un tâlhar, domnule, ne-a luat casa, soţul meu n-are contract cu el. Am rămas fără casă în baza unor falsuri. Nu este posibil aşa ceva! O să-mi iau copiii şi o să punem un cort în curtea casei, pentru că noi nu avem unde să locuim”, a spus fosta proprietară a casei. Uşile casei au fost închise şi sigilate, după finalizarea executării hotărârii judecătoreşti.