Sute de persoane din judeţul Covasna s-au îmbolnăvit, în ultima perioadă, de hepatită A, iar cei mai mulţi pacienţi sunt copii. Medicii avertizează că acesta e sezonul în care virusul se răspândeşte cu repeziciune.
Medicii susțin că boala mâinilor murdare se răspândește cel mai ușor în unitățile de învățământ din comunele Brăduţ şi Vâlcele. “Noi, din 4.600 de locuitori, avem 3.500 de romi, iar în această comunitate oamenii trăiesc într-o sărăcie lucie. În prezent, avem 40 de copii bolnavi, cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani”, a declarat, pentru Libertatea, Kovacs Laszlo, primarul comunei Vâlcele. Edilul a mai precizat că persoanele contaminate vor sta şase săptămâni în carantină. Cel mai greu este pentru profesori şi elevi, care, de teamă să nu se îmbolnăvească şi ei, au îmbrăcat clanţele în bandaje pe care le stropesc după fiecare oră cu spirt, iar la cursuri poartă mănuşi chirurgicale. “Suntem atenţi în permanenţă la copii să nu roadă creioanele, pentru că le schimbă între ei şi pot răspândi boala”, ne-a declarat Irma, profesoară la una din şcolile atinse de “boala mâinilor murdare”. Denumirea din popor a acestei maladii e dată tocmai de faptul că răspândirea ei se face cel mai frecvent din pricina consumării alimentelor nespălate.
Forma severă poate duce la deces
“Hepatita A se dezvoltă cel mai bine în comunităţi închise, precum grădiniţe, creşe sau şcoli. Părinţii trebuie să îi înveţe pe cei mici să se spele pe mâini de fiecare dată după ce folosesc toaleta, pentru că transmiterea se face pe cale fecal-orală, iar virusul îl luăm de pe mâini şi îl ducem la gură”, ne-a declarat Laurenţiu Luca, directorul clinicii PULS. Formele uşoare au ca sindrom inapetenţa, greaţa, somnolenţa, starea de oboseală, dureri în partea dreaptă (în zona ficatului). Formele icterice se manifetă prin coloraţia galbenă a pielii sau a ochilor, iar cele severe, care pot duce la deces, prin vărsături şi diaree. Toamna e sezonul cu temperaturi optime la care virusul supravieţuieşte cel mai mult.