Shadow

Banca Mondială învaţă România cum ar putea câştiga un miliard de euro de pe urma ţiganilor

Neintegrarea romilor face România să piardă un miliard de euro anual, arată Banca Mondială în studiul “Costurile economice ale excluderii romilor”, efectuat în Bulgaria, Cehia, România şi Serbia

Conform Băncii Mondiale, faptul că doar unul din doi romi apţi de muncă lucrează duce, în România, la pierderi de productivitate de 887 de milioane de euro. “Pierderile de productivitate anuală variază între 231 milioane euro în Serbia, 367 milioane euro în Cehia, 526 milioane euro în Bulgaria, până la 887 milioane euro în România”, estimează Banca Mondială, precizând că aceste costuri sunt stabilite pe baza estimărilor oficiale cu privire la populaţia romă. În cazul în care se utilizează şi estimări superioare ale numărului de cetăţeni, conform altor surse, atunci pierderile economice însumate se ridică la 5,7 miliarde de euro. România înregistrează cea mai mare pierdere a productivităţii dintre ţările din regiune din cauză că populaţia romă este numeroasă şi din cauza discrepanţelor de productivitate mari dintre romi şi majoritari.
Iar costurile cresc în timp, pentru că populaţiile rome sunt mai tinere şi familiile mai numeroase decât cele majoritare.
Pierderi fiscale de 202 milioane de euro anual
În plus, din cauza nivelurilor scăzute ale angajării şi salarizării, populaţia romă aptă de muncă plăteşte mai puţine impozite şi contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, pierderile fiscale ajungând la 202 milioane de euro. Banca Mondială susţine în studiu că educaţia de calitate şi de lungă durată va duce în timp la diminuarea acestor pierderi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *