Tiganii din Tileagd, intre cerseala si scoala

Tileagdul de Bihor e spart în două. Într-o parte – şatra de Dublin, întoarsă de câteva zile din Hirlanda. Ascultă muzici de nemuncă şi inimă albastră şi plănuiesc întoarcerea. De cealaltă parte – ţiganii de la Gară. De câţiva ani, au intrat în programul unei fundaţii engleze care le-a făcut şcoală. Acum îşi fac sală de sport, cabinete medicale, trag apă şi internet.
„N-ai să vezi, n-ai să vezi în lumea mare/ N-ai să vezi ţigan să moară de foame /N-ai să vezi, n-ai să vezi c-o s-o păţească/ Nici ţigan ca să muncească”, urla muzica, sâmbătă pe la prânz, într-un tonomat, în birtul din centrul Tileagdului. La o masă, cu berile în faţă, patru mustăcioşi discută aprins în romanes despre Hirlanda. Că, de când cu întoarcerea celor 99, numai de asta se vorbeşte în comună.
Chiar dacă pe mai toţi îi cheamă Rostaş, Irlanda i-a împărţit pe ţigani în două – cei din cartierul Criş, care au fost grosul la plecat şi care se plâng că nu-i ajută nimeni, şi cei de la Gară, care au rămas pe loc şi  aşteaptă să aibă apă-n case cât de curând.
Printre casele netencuite de cărămidă sau bolţari din Tileagd Criş bântuie dorul de ducă. „Şi mâine m-aş întoarce în Irlanda, că a fost tare bine. Ne duceau cu autobuzul şi ne dădeau de mâncare. Drept e că, noaptea, maşinile de pe autostradă ne mai trezeau cu zgomotul ăla, dar tot era mai bine ca aici. Cu lumina nu ne făceam probleme, că era de la becurile de la drum”, povesteşte Augustin Rostaş, în timp ce de printre case încep să apară pirandele şi puradeii.
În câteva secunde, discuţia se încinge pe motiv de interdicţie. În timp ce un muşchiulos cu o cruce tatuată pe braţul stâng dă sigur că pleacă oricând, că n-are ştampilă nasoală în „docoment”, Augustin îşi pune la bătaie experienţa – „Te-au băgat ăia, la Timişoara, în calculator direct. Îţi iei bilet de avion să pleci în Irlanda şi te trezeşti că ai dat banii degeaba, că nu poţi să ieşi din ţară”

Leave a Reply

Your email address will not be published.