Sunt ţigani. Mulţi dintre ei nu recunosc asta sau ascund faptul că fac parte din această etnie. Le e ruşine sau le este teamă de discriminare şi rasism? Nici ei nu mai ştiu. Unii ţin să li se spună romi, nu ţigani, ca şi cum o simplă denumire ar schimba cu ceva povestea lor, întinsă pe durata a sute de ani. Manualele de specialitate nici măcar nu menţionează romii. Cu atât mai puţin istoria romilor.
Ca şi cum nu ar fi trăit mereu printre noi. Ca şi cum ei nu au existat vreodată. În schimb, sunt de cele mai multe ori subiectul unor caracterizări care generalizează idei preconcepute, de genul “ţiganii sunt nişte hoţi”. Acesta este rasismul. Asta înseamnă discriminare. Tot mai puţini specialişti amintesc de faptul că, de exemplu, venitul lor mediu este cu mult sub cel al celorlalţi români sau că speranţa lor de viaţă este cu mult mai mică. Mai exact, că trăiesc, în medie, cu peste 10 ani mai puţin decât “românii”.
Dar sunt şi ţigani care chiar se mândresc cu originea lor de romi: sunt meseriaşi (aurari, lingurari, cazangii etc.) sau lăutari (alţii decât maneliştii care îşi etalează averile în emisiunile de televiziune). Cum au ajuns ei să trăiască alături de noi sau în multe alte ţări din Europa?
Este aproape imposibil de elaborat, cu rigoare şi exactitate, o istorie a romilor, deoarece ei nu au scris nimic până relativ curând, singurele surse pe baza cărora s-ar putea reconstitui destinul acestor oameni fiind cronici care amintesc vag şi întâmplător despre ei, povești transmise pe cale orală din generaţie în generaţie sau analize lingvistice. Pornind de la aceste caracterisici ale limbii pe care ei o vorbesc, se poate afirma cu certitudine că romii sunt de origine indiană, provenind – cel mai probabil – din regiunea nordică Punjab. Se estimează că plecarea lor din statul asiatic a început în urmă cu cel puţin 1000 de ani, cei mai mulţi dintre cercetători fiind de părere că au existat mai multe valuri de migraţie din ţinuturile de baştină