Până la 5.000 de ţigani din capitala Italiei ar proveni din România, dar nu toţi sunt “nomazii” prezenţi în “ştirilor rele”, ci majoritatea caută să facă aceleaşi munci puţin calificate precum în ţară
Un slăbănog cu părul alb – care, altundeva, ar fi putut părea un bunic oarecare ieşit în parc – strigă cât îl ţin plămânii. Plesneşte, dă brânci şi sfarmă în pumni… Numai aerul din faţa sa cade victimă, căci, păşind apăsat către interlocutor, se opreşte la o distanţă de siguranţă. Suficientă ca celălalt să se simtă spintecat cu privirea şi, poate, să înceapă a se teme.
Astfel începe momentul de circ, despre care mi s-a spus că ar fi aproape zilnic, într-o tabără de rromi de la periferia Romei. Este una din acelea organizate legal (“attrezzato” = echipat, dotat) de municipalitate (Comuna di Roma) şi unde nu aş fi putut intra dacă slăbănogul furios ar fi ştiut că sunt jurnalist. Orice detaliu mi-ar scăpa, ar putea face probleme celor de acolo.
La o solicitare oficială, poate că mi s-ar fi aprobat intrarea într-o tabără “model”, cu care autorităţile din Roma se pot mândri. Dar nu toate dispun de condiţiile care ar fi putut fi oferite de banii alocaţi. Foarte pe scurt, explicaţia oferită de cineva de acolo ar fi aceea că “Italia este ţara corupţiei”.
“Patron” de camping şi “kapo” de lagăr
Furiosul este cel care ia banii de la municipalitate, organizează tabără – în niciun caz “de nomazi”, ci este vorba de ţigani care şi-au lăsat acasă case, pentru a munci în Italia – şi încasează mai departe banii pe utilităţi de la locatari. Practic, este un “patron” de camping care prestează un serviciu oraşului Roma.
În momentele sale de furie arată mai degrabă a “kapo” (şef de baracă în lagărele naziste, selectat din rândul deţinuţilor de drept comun). Odată ce izbucneşte, nu se potoleşte uşor. Când pare că şi-a vărsat toţi nervii, face cale întoarsă. Dar revine rapid – aceeaşi paşi apăsaţi către “victimă” şi aceleaşi vorbe urâte. Pe care copiii (“bambini rom”), ca la vreo 20 adunaţi la acest “spectacol”, le ştiu prea bine deja şi le folosesc între ei.
Până ce nu face de 4-5 ori acest du-te-vino, orgoliul “patronului” italian nu poate fi satisfăcut. Poate că cele peste 120 de kg ale “victimei” injuriilor sale sunt singurul motiv care îl împiedică a-şi duce ameninţările până la capăt.
