Ministrul român al Muncii şi Protecţiei Sociale, Rovana Plumb se va deplasa în luna ianuarie la Stockholm, pentru a discuta cu oficialii suedezi despre creșterea numărului de persoane de etnie rromă care cerșesc în marile orașe suedeze, scrie portalul suedez de ştiri The Local.
Mii de cerșetori au ajuns în Suedia în ultimii doi ani, cu 90% dintre ei vin din România, conform cifrelor publicate de Administrația Socială din Stockholm în luna aprilie.
Cei mai mulţi dintre cei care cerşesc sunt membri ai comunității rrome – una dintre cele mai mari grupuri minoritare din UE. Aceştia ajung în Uniunea Europeană ca turiști, în baza dreptului la liberă circulație. Mulți dintre ei trăiesc în corturi sau rulote și îşi fac un rost cerându-le suedezilor bani în faţa magazinelor și în stațiile de metrou.
România a fost criticată în ultimele luni pentru că nu a făcut suficient pentru a ajuta oamenii de etnie rromă care trăiesc în sărăcie. Guvernul suedez și UE spun că Guvernul român ar trebui să se concentreze pe îmbunătățirea condițiilor de viață din România, pentru ca astfel puțini oameni să părăsească țara pentru a cerși în altă parte e Europei, scrie The Local.
Negocierile pe această temă între Suedia și România au fost întrerupte în primavara anului trecut sub precedentul guvern de centru-dreapta din Suedia, dar a fost reluată în noiembrie, când ministrul Suediei pentru copii, vârstnici și egalitatea de gen, social-democratul Åsa Regner, s-a întâlnit cu ambasadorul României în Suedia, Răduța Matache.
Regner a anunțat miercuri că va organiza discuții cu omologul său român Rovana Plumb la Stockholm în ianuarie.