Day: January 20, 2015

Între trecut şi viitor: legende care au marcat imaginea rromilor

Între trecut şi viitor: legende care au marcat imaginea rromilor

Dezvaluiri, Romii in imagini
În studiile sale, Ian Hancock susţine că, la nivel modial, există aproximativ 12 milioane de oameni care aparţin etniei rrome. Dintre aceştia, majoritatea (cam 10 milioane), trăiesc în Europa. Deşi în unele ţări rromi alcătuiesc cele mai mari comunităţi minoritare, pentru o foarte lungă perioadă de timp, originile lor au fost necunoscute. În lumea întreagă, rromii sunt numiţi în funcţie de unele trăsături ce le-au fost tribuite de popoarele cu care au intrat în contact. De exemplu, belgienii şi olandezii, i-au considerat „lipsiţi de sentimentul religios”, motiv pentru care le-au dat numele de „heiden”. În alte zone, în schimb, numele le-a fost dat în funcţie de culoarea pielii. Aşa se face că uneori, rromii sunt numiţi „kalo/kalii”, aducă negru/negrii. În Serbia, mai exact, îi întâlnim cu
Cum au contribuit rromii din România la dezlegarea unui mister al ştiinţei

Cum au contribuit rromii din România la dezlegarea unui mister al ştiinţei

Dezvaluiri
Moartea Neagră, cumplita pandemie care a bântuit Europa în urmă cu 7 secle, a lăsat urme vizibile şi azi. Felul în care ciuma ne-a influenţat genetic a fost evidenţiat recent de un studiu internaţional la care au participat şi specialişti români. Studiul, foarte apreciat de comunitatea ştiinţifică atât pentru modul de abordare, cât şi pentru perspectivele pe care le deschide, a comparat populaţia românească şi cea rromă, dezvăluind modul în care convieţuirea în vremea marii ciume a marcat zestrea genetică a ambelor etnii şi explicând unele aspecte misterioase legate de imunitatea europenilor la anumite boli şi sensibilitatea la altele. Migraţia rromilor, porniţi din India către vest în urmă cu un mileniu, a creat cadrul potrivit pentru realizarea acestui studiu genetic, ale cărui rezultat
Guvernul va încadra mediatori şcolari în toate unităţile cu elevi romi în raport de minimum 15%

Guvernul va încadra mediatori şcolari în toate unităţile cu elevi romi în raport de minimum 15%

Social
Guvernul va încadra mediatori şcolari în toate cele 1.680 unităţi de învăţământ în care numărul de copii şi elevi romi este de minimum 15% şi va dezvolta programe de tip "Şcoală după şcoală" în comunităţile rome, conform strategiei în domeniu pentru 2015-2020, aprobată în şedinţa de miercuri.Guvernul va încadra mediatori şcolari în toate unităţile cu elevi romi în raport de minimum 15% . "Obiectivul principal al Strategiei este incluziunea socio-economică a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome la un nivel similar celui al populaţiei majoritare. Principalele domenii de intervenţie sunt reprezentate de accesul la educaţie, locuri de muncă, sănătate şi locuinţe, în complementaritate cu serviciile sociale şi infrastructura, cultura şi combaterea discriminării", informează Guvernul.
Boxul tiganesc – Lupta nu ramane de caruta

Boxul tiganesc – Lupta nu ramane de caruta

Actualitate, Romii in imagini
Filmele din ultimii ani, precum Fight Club si Snatch, aduc in prim plan o realitate deloc  mediatizata pe plan mondial pana in prezent, aceea a traditiei indelungate a infruntarilor cu pumnii goi, practicate pe scara larga in cadrul comunitatilor de tigani nomazi din Anglia si Irlanda. Filmele in cauza omit aprofundarea subiectului care are in spate o traditie de sute de ani. In ciuda anacronismului si periculozitatii acestui gen de pugilat cu pumnii goi, in fiecare luna scena “neoficiala” a intrecerilor urbane de pe aceste meleaguri abunda in nenumarate meciuri. Se poate considera pe buna dreptate ca boxul fara manusi a intrat in mileniul trei odata cu postarea pe Internet a numeroase confruntari din zona “gri” a societatilor irlandeze si engleze. Autoritatile ambelor tari, de altfel foa