Rromii din Romania au acaparat atentia presei chiar si dincolo de Oceanul Atlantic, una dintre cele mai importante televiziuni din Statele Unite ale Americii realizand un reportaj cu rromii din tara noastra.
Rromii din satul Dalga, comuna Dor Marunt, judetul Calarasi, precum si modul lor de viata fac subiectul reportajului CBS News. O asezare cu 2.500 de oameni (2.200, potrivit site-ului comunei Dor Marunt – n.red.), Dalga are drumuri prafuite, nu are apa curenta iar rata somajului in localitate este de 70 la suta, se arata in inceputul prezentarii.
Cei mai multi dintre adultii cu putere de munca au muncit in strainatate, in mare parte in Italia sau Marea Britanie, multi afirmand ca nu pot gasi ceva potrivit de lucru in Romania.In anii comunistilor, cei mai multi dintre membrii comunitatii au muncit in fabrici care apartineau statului si in cooperative agricole, insa multe dintre acestea au falimentat dupa 1989, iar rromii si-au pierdut locurile de munca.
De atunci, ei s-au chinuit sa faca fata cheltuielilor si sa le ofere astfel un viitor mai bun copiilor lor, cu toate ca proiectele initiate de Uniunea Europeana si organizatiile non-guvernamentale ii ajuta pe unii sa-si lanseze mici afaceri si sa imbunatateasca educatia copiilor.
O familie de rromi, care are zece vaci, mai multi curcani, gaste si gaini, este considerata instarita. Succesul ei se datoreaza faptului ca nu a vandut cele zece hectare de pamant care i-au fost restituite dupa caderea comunismului, in anul 1989.