Shadow

Romii din arealul Rîmnicului, îndemnaţi să devină frizeri şi cizmari

romiAgenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de MUNCĂ Buzău, în parteneriat cu Biroul Judeţean pentru Romi şi Partida Romilor vor să determine romii să renunţe la meseriile tradiţionale în favoarea celor moderne.
Acţiunea a demarat în cursul lunii ianuarie şi pînă acum autorităţile au mers în comunele buzoiene cu cel mai mare număr de persoane de etnie romă. Pe raza Rîmnicului, oficialii AJOFM Buzău au poposit la Grebănu, unde au fost integrate pe piaţa forţei de MUNCĂ, în cadrul unei societăţi de pe plan local, 9 persoane de etnie romă.
Tot în Grebănu se vor înfiinţa şi ateliere de frizerie, coafură şi cizmărie.
De asemenea, o altă localitatea vizitată de reprezentanţii AJOFM şi cei ai Partidei Romilor a fost Podgoria, unde vor fi eficientizate activităţile de prelucrare a lemnului, procesarea producţiilor de struguri şi tot aici se va reactiva sectorul de ţesături artizanale pentru că în zonă există forţă de MUNCĂ specializată.
Potrivit conducerii agenţiei buzoiene, din discuţiile purtate cu liderii romilor reiese că cele mai mari greutăţi în integrarea pe piaţa forţei de MUNCĂ le întîmpină persoanele care nu au terminat nici măcar cursurile gimnaziale şi doresc să efectueze doar MUNCĂ necalificată.
Dar autorităţile susţin că în fiecare comună există oportunităţi de creştere a numărului de locuri de muncă vacante.
În schimb, romii nu văd cu ochii prea buni propunerea autorităţilor, oamenii spun că nu vor renunţa la meseriile moştenite din strămoşi şi nu concep să-şi schimbe domeniul de activitate.
Cele mai notabile meserii ale romilor sînt de ani de zile: construcţiile, zidăria, meseria de cărămidari, faianţar şi cea de muzicant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *