Copiii romi şi lectura

copii romi.jpgSe încearcă din ce în ce mai mult integrarea copiilor romi în societate. Tocmai din acest motiv în ultimii ani au fost lansate tot mai multe proiecte care vin în ajutorul lor. Fie că au fost proiecte care au încercat să integreze copiii romi în şcoli sau în grădiniţe, fie că au vrut să le ofere condiţii mai bune de trai, toate au fost întocmite cu scopul de a-i ajuta pe copii să se dezvolte mai frumos şi să-şi depăşească nivelul de trai. Marţi, la Cluj a fost lansat un alt proiect referitor la integrarea copiilor romi în societate. Se doreşte atragerea copiilor, dar şi a familiilor acestora, spre lectură. Proiectul se numeşte „Literacy Cubed – Focus on Roma Families” – pentru sănătate în familie ca mijloc de îmbunătățire a rezultatelor școlare ale copiilor romi. “Este un proiect care vizează familiile de romi şi se merge pe soluţia literaţiei pentru familie, lectură şi sănătate. Dorim să facem acest lucru ca modalitate de a îmbunătăţii succesul şcolar al copiilor romi şi în acelaşi timp de a-i motiva pe părinţii, bunicii lor sau pe alte persoane din familie să îşi dezvolte abilităţile de comunicare”, a povestit pentru Monitorul de Cluj, Simona Bernat, preşedinte fondator al Asociaţiei Learn&Vision. Pe durata proiectului, vor fi organizate 16 ateliere, a câte trei ore fiecare, unde pot veni copiii romi însoţiti de părinţi sau bunici. În cadrul acestor ateliere se vor citi anumite materiale şi se vor face desene legate de lectură şi de educaţie pentru sănătate.  “Ţintim copiii de vârstă mică, de clasă pregătitoare până în clasa a IV-a. Noi ne dorim ca proiectul să aibă succes”, a mai adăugat Simona Bernat. Proiectul are o durată de implementare de doi ani, iar specialiştii români vor colabora şi cu organizaţii din Muntenegru, Slovacia şi Marea Britanie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.